PRIMARUL DIN NĂVODARI SE GÂNDEȘTE ȘI LA TINERII ORAȘULUI

Angajații Primăriei Năvodari lucrează în prezent la procedura pentru repartizarea celor 74 de locuri de casă disponibile pentru tineri pe Legea 15/2003.
La Primărie au fost depuse 234 de dosare până la data de 05.07.2019, comisia constituită la nivelul autorității locale demarând analiza solicitărilor. În acest sens, au fost transmise solicitanților 212 adrese pentru completarea și actualizarea dosarelor.

Primăria are la dispoziție pentru a fi repartizate pe Legea 15/2003 un număr de 74 loturi de teren: 70 loturi în zona Sat Midia și 4 loturi în Peninsula.
Pentru că ne dorim ca întreaga procedură să fie una transparentă și corectă, pe site-ul Primăriei puteți consulta regulamentul privind cadrul, modalitatea și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a loturilor de teren în conformitate cu prevederile Legii 15/2003. http://primaria-navodari.ro/…/20…/02/images_hcl_2016_208.pdf

Vestea cu adevărat bună este că în paralel cu lucrările tinerilor de a-și construi o casă, Primăria Năvodari va veni cu lucrări de amploare privind introducerea rețelei de distribuire a apei potabile și canalizare, precum și cu lucrări de asfaltare a drumurilor și amenajare a trotuarelor.

În acest sens, primarul Florin Chelaru a semnat azi contractul de proiectare și execuție a proiectului „Echipare tehnico-edilitară și asfaltare tramă stradală zona Midia Sat”.
Astfel, în noul cartier pentru tineri vor începe lucrări pentru ca atunci când viitorii locatari se vor muta în casele lor să fie gata rețeaua de apă, canalizarea, iar drumurile și trotuarele să fie asfaltate și amenajate.

Foarte important, Primăria a trimis adrese către furnizorii de electricitate și gaze pentru a extinde rețelele în această zonă, însă cele două companii au anunțat că vor demara lucrările atunci când vor exista 70-80% recepții parțiale ale construcțiilor în noul cartier.

Loading...
SHARE