LISTA ,,NEAGRĂ” DIN PSD VA FI PUSĂ ÎN DISCUŢIE PESTE CÂTEVA ZILE

Social-democraţii au fost convocaţi în şedinţa Comitetului Executiv pe data de 15 iulie,ora 12.00, la Parlament, au declarat surse din PSD, pentru MEDIAFAX. Principalele subiecte abordate vor fi remaniere, sondajele pentru alegerea prezidenţiabilului şi pregătirile pentru Congresul din 3 august.

Pe lângă această şedinţă a CEx de lunea viitoare este posibil să mai fie o şedinţă a Comitetului Exectiv şi pe 22 iulie, au precizat sursele citate.

Referitor la remaniere, în vizor ar fi Daniel Suciu, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, ministrul de Interne Carmen Dan, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc sau ministrul Agriculturii Petre Daea, au adăugat sursele citate.

Pentru portofoliul Agricultură ar fi luat în calcul actualul secretar de stat Dumitru Daniel Botănoiu sau deputatul PSD Valeriu Steriu, au precizat surse din partid.

În ceea ce îl priveşte pe Daniel Suciu, care a candidat pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, la Congresul din 29 iunie, nu ar mai fi dorit de Eugen Teodorovici ca vicepremier şi la Ministerul Dezvoltării.

Nemulţumiri în PSD există şi faţă de ministrul Justiţiei Ana Birchall, însă o decizie în ceea ce o priveşte nu a fost luată de premier. Birchall este şi vicepremier interimar pentru parteneriate strategice, în timp ce Eugen Teodorovici e vicepremier interimar, după plecarea lui Viorel Ştefan ca membru la Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

Potrivit surselor din PSD, Viorica Dăncilă se gândeşte să nominalizeze parlamentari la ministerele mai sus amintite, în vederea unei susţineri mai largi în partid a candidatului la prezidenţiale al partidului.

Sunt avute în vedere şi ministere care aparţin ALDE, precum cel de Externe, condus de Teodor Meleşcanu şi cel al Energiei, condus de Anton Anton. Deşi nu au avut încă loc discuţii în coaliţie, PSD ar lua în considerare un schimb de portofolii, astfel încât MAE să revină social-democraţilor, iar la schimb ALDE să primească un alt portofoliu, au explicat sursele citate.

Referitor la prezidenţiabil, favorit în competiţia internă ar fi preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, au mai spus sursele social-democrate. La CEx din 22 iulie vor fi prezentate şi date din sondajele de opinie comandate de partid pe acest subiect.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidenţiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidenţiabil din afara partidului. În sondaje sunt introduşi cei care şi-au anunţat intenţia de a candida pentru un mandat la Cotroceni, precum şi o întrebare deschisă despre un posibil candidat din exteriorul formaţiunii.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale preşedintele executiv al PSD Eugen Teodorovici, secretarul general al PSD Mihai Fifor, deputatul Liviu Pleşoianu, senatorul Şerban Nicolae. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu ar dori să fie candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că electoratul liberal îl obligă să îşi depună candidatura la prezidenţiale, urmând să stabilească dacă va fi una comună cu PSD. Tăriceanu spune că, în sondajul deja realizat, 90% dintre cei care votează cu PSD şi-au arătat susţinerea pentru candidatura sa.

Secretarul general al PSD Mihai Fifor a declarat, luni, la România Tv, că Congresul pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale va avea loc pe 3 august.

Surse din partid au spus MEDIAFAX că e foarte probabil să mai existe o şedinţă a CEx înaintea Congresului, unde practic vor fi luate toate deciziile importante, reuniunea din 3 august la care sunt aşteptaţi să participe circa 1.000 de delegaţi fiind mai mult o formalitate.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbăta trecută, că începând din această săptămână va fi evaluată activitatea fiecărui minister în parte, precizând că membrii coaliţiei guvernamentale vor decide dacă se va face remaniere sau se va lua în calcul o restructurare.

Loading...
SHARE