ŞERBAN NICOLAE VREA CANDIDAT COMUN, DAR DE LA PSD

Şerban Nicolae a declarat că e de acord ca PSD să aibă un candidat comun cu ALDE şi Pro Românie pentru alegerile prezidenţiale, însă candidatul să fie din PSD. Acesta a precizat că s-a înscris în competiţia internă pentru prezidenţiabil ca să transmită un mesaj unitar din partea partidului.

„Sunt de acord să avem un candidat comun susţinut de Pro România şi ALDE, dar să fie un candidat PSD. Mi se pare absolut firesc ca un partid de talia PSD şi cu o rezervă atât de mare de oameni de valoare să vină cu propunerea de candidat, iar ALDE şi Pro România să îl susţină. Cu atât mai bine şi cu alte partide. Eu cred că de data asta poate avem o şansă să avem un candidat de stânga autentic, ci nu mai mulţi candidaţi de Sper ca de data asta să avem un candidat adevărat de stânga, nu mai mulţi candidaţi de stânga, dintre care unii se pretind de dreapta, care în general în viaţa privată nu fac doi lei”, a declarat Şerban Nicolae.

El şi-a argumentat decizia de a candida la prezidenţiale.

„Tot ceea ce întâmplă în ultima perioadă m-a fcut să cred că este nevoie să intru şi în această competiţie. Într-o primă judecată nu am vrut să candidez şi la funcţia de preşedinte al PSD şi la nominalizarea din patrtea partidului pentru alegerile prezidenţiale, considerând că în mod firesc dacă partidul decide să fiu candidatul pentru prezidenţiale, întregul partidul mă susţine. De altfel pe cei trei predecesori ai mei nu i-a ajutat. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, nici Victor Ponta nu au avut niciun beneficiu din postura de candidaţi. În mod evident trebuie să transmitem un mesaj unitar dat de PSD”, a afirmat Şerban Nicolae.

SHARE