ROMANIA MERGE ÎN SEMIFINALE!

Tineretul României a încheiat pe primul loc în Grupa C a turneului final al Campionatului European de fotbal Under 21 din Italia şi San Marino, după remiza de luni seară, de la Cesena, 0-0 cu Franţa. Obiectiv îndeplinit pentru jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi, care continuă lupta pentru titlul continental şi obţin şi calificarea la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo, pentru fotbalul românesc.

Partida nu a fost una strălucită, miza confruntării punându-şi amprenta pe evoluţia celor două formaţii, mai ales că un rezultat de egalitate asigura prezenţa ambelor echipe în semifinalele competiţiei.

Au evoluat următoarele formaţii – România (selecționer Mirel Rădoi): I. Radu (cpt.) – Cr. Manea, Nedelcearu, A. Rus, R. Boboc – Dr. Nedelcu, Cicâldău (58 T. Băluţă) – D. Olaru (72 Vl. Dragomir), I. Hagi, Fl. Coman – G. Pușcaș (82 A. Petre); Franţa (selecționer Sylvain Ripoll): Bernardorni – Amian, Konate, Upamecano, Sarr – Ntcham, Tousart (cpt.), Guendouzi, M. Thuram (84 Del Castillo) – Mateta, Ikone (84 Reine-Adelaide). Cartonaşe galbene: A. Rus, Cr. Manea, Dr. Nedelcu / M. Thuram. Meciul a fost arbitrat la centru de bulgarul Georgi Kabakov.

Tot luni seară, Croația şi Anglia au încheiat la egalitate, scor 3-3 (Brekalo 39, 82, Vlasic 62 / R. Nelson 11, Maddison 48, Kenny 70).

Clasament final Grupa C: 1. ROMÂNIA 7p (golaveraj: 8-3), 2. Franța 7p (3-1), 3. Anglia 1p (6-9), 4. Croaţia 1p (4-8).

În semifinalele programate joi, 27 iunie, de la ora 19.00, la Bologna, România va înfrunta Germania, campioana europeană en titre, iar de la ora 22.00, la Reggio Emilia, Franţa va întâlni Spania.

Loading...
SHARE