AFLĂ CAND VOR FI COMUNICATE PRIMELE REZULTATE ALE EVALUĂRII NAȚIONALE

Un număr de 13.773 absolvenţi de clasa a VIII-a din cei 13.933 înscrişi au fost prezenţi marţi la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit unui centralizator al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Astfel, au lipsit 160 de absolvenţi de gimnaziu la prima probă a Evaluării Naţionale.

Potrivit aceleiaşi surse, niciun candidat nu a fost eliminat.

Absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine joi proba la Matematică, iar vineri este programată proba la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12,00, în centrele de examen. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

Loading...
SHARE