CANDIDATUL LA PREŞEDENŢIA SUA SE APĂRĂ

Candidatul democrat la prezidenţiale Bernie Sanders, criticat de colegii de partid pentru viziunea sa socialistă, şi-a apărut miercuri filosofia politică, argumentând că aceasta este o continuare a politicii New Deal (Noua Orientare) a preşedintelui Franklin Roosevelt şi i-a acuzat pe criticii săi din tabăra republicană de “socialism corporatist”, transmite joi Reuters.

Senatorul democrat de Vermont a susţinut, într-un discurs la universitatea George Washington, că viziunea sa socialist-democratică ar garanta o înţelegere cinstită cu statul şi drepturi economice de bază pentru toţi americanii şi ar fi un element esenţial în înfrângerea lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2020.

Programul Noii Orientări al preşedintelui Roosevelt din perioada marii crize economice, care prevedea locuri de muncă în domeniul lucrărilor publice, reglementări bancare şi financiare puternice şi asigurări sociale pentru pensionari, a contribuit la realizarea unor progrese imense în protejarea nevoilor familiilor din câmpul muncii, a afirmat Sanders.

“Astăzi, în al doilea deceniu al secolului 21, trebuie să ducem la bun sfârşit aspectele neterminate ale Noii Orientări”, a declarat Sanders în discursul menit să combată criticile venite inclusiv din partea preşedintelui Trump, în care senatorul a fost numit extremist pentru că a afişat eticheta de socialist.

Bernie Sanders, care se află pe locul al doilea în sondajele de opinie, urmăreşte să obţină nominalizarea din partea Partidului Democrat pentru a participa la alegerile prezidenţiale din 2020, alături de alţi peste 20 de candidaţi.

El consideră că republicanii sunt mai mult decât fericiţi să manifeste propria versiune de socialism venind în ajutorul Wall Street-ului şi a intereselor corporatiste care le-au căptuşit acestora buzunarele.”Poate că urăsc socialismul democratic pentru că aduce beneficii clasei muncitoare, dar iubesc la nebunie socialismul corporatist care îi îmbogăţeşte pe Trump şi pe alţi miliardari”, a afirmat Sanders.

Înaintea discursului de miercuri, candidatul democrat John Delaney a dat publicităţii un comunicat în care i-a criticat viziunea.”Socialismul, sau orice altă denumire pe care senatorul Sanders o utilizează, este răspunsul greşit; răspunsul corect este să facem capitalismul mai drept şi mai inclusiv”, a opinat fostul congresmen.

Alţi contracandidaţi democraţi au adoptat multe din cele mai importante propuneri ale lui Sanders din campania sa de acum 3 ani, inclusiv proiectul unui program de asigurări de sănătate universal, dar nu s-au grăbit să îşi asume eticheta de socialişti.

Candidata Elizabeth Warren, în mod obişnuit de partea lui Sanders în fruntea aripii progresiste a Partidului Democrat, s-a declarat în favoarea unui “capitalism cu reguli serioase”.

Fostul guvernator al statului Colorado John Hickenlooper şi-a anunţat un discurs joi, la Washington în care, printre altele, îl va combate pe Sanders. În fragmentele discursului pe care îl va rosti, făcute publice de echipa sa de campanie, el şi-a criticat colegii de partid pentru ezitările de a se opune filosofiei lui Sanders, susţinând că o astfel de atitudine ar putea favoriza realegerea lui Trump pentru un al doilea mandat.

“Democraţii trebuie să spun clar şi răspicat că nu suntem socialişti. Dacă nu o facem, vom sfârşi prin a-l realege pe cel mai prost preşedinte din istoria ţării noastre”, va susţine în discursul său candidatul democrat John Hickenlooper.

Sanders a admis că termenul de socialism ar putea deranja anumiţi votanţi, cu trimiterea pe care ar putea-o face la economiile controlate de guvern din perioada războiului rece, dar a pledat în favoarea utilizării sale, spunând că valorile justiţiei sociale le-ar aduce câştig de cauză în plan politic.

“Chiar înţeleg că eu şi alţi progresişti ne vom vedea confruntaţi cu atacuri masive din partea celor care încearcă să folosească cuvântul socialism ca pe o insultă”, a spus el. “Dar aş dori să vă spun, de asemenea, că m-am confruntat şi am trecut peste astfel de atacuri timp de zeci de ani”.

Sanders a susţinut apelul din 1944 al preşedintelui Roosevelt de a avea o a doua Declaraţie a Drepturilor (Bill of Rights), care să garanteze securitatea economică.

“Trebuie să facem pasul următor şi să garantăm fiecărui bărbat, femei sau copil din ţara noastră drepturi economice fuundamentale”, a declarat Sanders. El a menţionat domenii precum asistenţă medicală de calitate, educaţia, slujbe şi locuinţe decente, un mediu curat şi pensii stabile. “Asta este ceea ce înţeleg eu prin socialism democratic”, a conchis senatorul.

Este pentru a doua oară când Bernie Sanders a ţinut un discurs pentru a-şi explica viziunea socialistă. Prima oară s-a întâmplat în noiembrie 2015, în timpul campaniei împotriva contracandidatei Hillary Clinton, care a avut câştig de cauză fiind nominalizată de partid pentru a candida împotriva lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2016.

Loading...
SHARE