MINIȘTRII EDUCAȚIEI SE REUNESC ASTĂZI LA BUCUREȘTI

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează miercuri şi joi, la Bucureşti, a şaptea Reuniune a miniştrilor educaţiei din cadrul ASEM (ASEM ME7), eveniment care face parte din calendarul de acţiuni desfăşurate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Tema reuniunii ministeriale ASEM ME7 este “Educaţia care conectează: incluziune, mobilitate şi excelenţă în sprijinul obiectivelor de dezvoltare durabilă”, informează MEN într-un comunicat de presă.

Pe parcursul celor două zile, discuţiile miniştrilor educaţiei vor viza instrumentele disponibile, precum şi măsurile necesare pentru asigurarea echilibrului şi caracterului incluziv al mobilităţilor dintre Asia şi Europa în era digitală. De asemenea, în cadrul dezbaterilor, un punct important îl va constitui modul în care Procesul Educaţional ASEM contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

ASEM (Asia – Europe Meeting) este o platformă de cooperare între Europa şi Asia, lansată în anul 1996, în vederea consolidării dialogului dintre cele două regiuni. ASEM are în prezent 53 de parteneri: 51 de state (28 de state membre ale UE, Elveţia, Norvegia şi 21 de state asiatice) şi două organizaţii internaţionale – Uniunea Europeană şi Secretariatul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). România a aderat la ASEM cu ocazia Summitului ASEM7 (Beijing, 24 – 25 octombrie 2008).

Procesul Educaţional ASEM se bazează pe patru arii prioritare: asigurarea şi recunoaşterea calităţii educaţiei, implicarea mediului de afaceri şi industriei în educaţie, mobilitatea echilibrată şi învăţarea pe tot parcursul vieţii (inclusiv învăţământul profesional şi tehnic).

ASEM ME7 a fost precedată marţi de Reuniunea Înalţilor Funcţionari (SOM2), care a fost organizată sub forma unei întâlniri tehnice, în care participanţii au discutat şi stabilit de comun acord raportul de activitate (Stocktaking Report from Seoul to Bucharest) între cele două reuniuni ministeriale – ASEM ME6 de la Seul şi ASEM ME7 de la Bucureşti – şi concluziile ASEM ME7 (ASEM ME7 Chair’s Conclusions).

Loading...
SHARE