Autorităţile kosovare AU REPATRIAT SUTE de PERSOANE

Autorităţile kosovare au repatriat sâmbătă 110 persoane din Siria, în special femei care şi-au urmat partenerii înrolaţi în rândul jihadiştilor precum şi copii ai acestora, a anunţat sâmbătă ministrul de Justiţiei din Kosovo, Abelard Tahiri, relatează AFP.

“Astăzi, în primele ore ale dimineţii, o operaţiune foarte sensibilă şi importantă a fost efectuată cu ajutorul Statelor Unite, în cadrul căreia guvernul din Kosovo a repatriat 110 cetăţeni din zona de război din Siria”, a declarat Tahiri presei. Majoritatea sunt femei şi copii precum şi patru luptători, a precizat el.

Loading...
SHARE