Intregi REȚELE de CONTRABANDĂ destructurate de AUTORITĂȚI

Autoritatea vamală a confiscat, în urma acţiunilor de control din 2018, un număr de 45,3 milioane ţigarete (2.168 capturi), respectiv 610 kg tutun prelucrat (39 capturi), în timp ce, doar în luna ianuarie a acestui an, au fost reţinute 550.400 de ţigarete (146 capturi), conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ANAF. Pe de altă parte, potrivit sursei citate, personalul autorităţii vamale a participat, anul trecut, la acţiuni comune de combatere a traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun de tip JCO (Joint Customs Operations), organizate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene împreună cu alte administraţii vamale din statele membre şi organizaţii internaţionale (EUBAM, FRONTEX, SELEC, ş.a.), precum şi la acţiuni organizate de instituţii de aplicare a legii din România cu scopul destructurării unor reţele de crimă organizată, care au desfăşurat şi activităţi ilegale cu produse din tutun. “Pe această cale, subliniem faptul că activitatea de prevenire şi combatere a traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun constituie un obiectiv prioritar pe agenda Direcţiei Generale a Vămilor, direcţiile strategice de acţiune şi obiectivele specifice fiind prevăzute în Strategia naţională a autorităţii vamale pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun 2019-2020, aprobată de Ministrul Finanţelor Publice”, precizează reprezentanţii ANAF. Aceştia subliniază că studiile privind piaţa neagră a ţigaretelor în România sunt realizate de Novel Research, în baza finanţărilor acordate de producătorii de ţigarete. Conform celui mai recent studiu întocmit în luna ianuarie 2019, piaţa neagră a ţigaretelor s-a situat la o valoare de 17,3%, faţă de o medie a anului 2018 care s-a ridicat la o valoare medie de 16,3%, în creştere cu 1%. Ponderea cea mai importantă a ţigaretelor comercializate ilegal o au ţigaretele “cheap whites’, cu 59,1%, iar ca principale ţări de provenienţă sunt menţionate: Republica Moldova (19,1%), Ucraina (12,9%) şi Serbia (0,5%). “Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că o parte din ţigaretele descoperite pe piaţa neagră sunt introduse în ţară prin alte locaţii decât prin punctele de trecere a frontierei, respectiv prin ‘zona verde’, utilizând atât cărăuşi, cât şi mijloace tehnice din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi drone, bărci fără echipaj uman, etc., în special la frontiera cu Ucraina şi Republica Moldova. În calitate de instituţie de aplicare a legii, Direcţia Generală a Vămilor şi structurile teritoriale asigură aplicarea uniformă, imparţială, transparentă şi nediscriminatorie a reglementărilor în domeniul vamal şi fiscal şi întreprinde acţiuni de supraveghere şi control vamal în vederea prevenirii şi combaterii fraudelor vamale şi fiscale”, se mai arată în răspunsul ANAF.

Principalele măsuri întreprinse de autoritatea vamală pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete şi produse din tutun au constat, printre altele, în intensificarea controalelor efectuate la birourile vamale de frontieră, în special la cele de la frontiera externă a Uniunii Europene cu Republica Moldova, Ucraina şi Serbia; creşterea eficienţei acţiunilor echipelor de supraveghere şi control vamal prin prezenţa mai activă în teren şi efectuarea controalelor în trafic.

Loading...
SHARE