Directorii agenţiilor de programele ERASMUS+ şi CES, la București!

Nouăzeci de reprezentanţi din partea a 54 de agenţii naţionale din 35 de ţări în care funcţionează Programul european Erasmus+ şi noul program al Comisiei Europene – Corpul European de Solidaritate – au participat săptămâna aceasta, la Bucureşti, la o reuniune de lucru.

Potrivit unui comunicat al MEN transmis sâmbătă AGERPRES, obiectivul evenimentului, organizat în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a fost dezbaterea variantelor de armonizare a diferitelor perspective naţionale din domeniile tematice abordate, astfel încât programele destinate educaţiei şi tineretului să poată contribui şi în viitor, într-un mod cât mai eficient, la un progres real (personal şi profesional) al tuturor cetăţenilor europeni.

Temele generale, cum ar fi incluziunea unor categorii de persoane, în special a tinerilor cu oportunităţi reduse, dar şi subiectele tehnice, strict legate de optimizarea celor două programe (simplificarea candidaturilor, evaluarea proiectelor sau necesitatea ca acestea să producă efecte sustenabile, chiar şi după încheierea perioadei de finanţare), au generat un dialog constructiv, arată MEN.

Discuţiile purtate au permis prezentarea şi promovarea elementelor de succes, precum şi a mai multor provocări întâmpinate de echipele din ţările participante şi a soluţiilor aplicate, precizează sursa citată.

“Agenţia Erasmus+ din România este una dintre instituţiile care administrează atât Programul Erasmus+, pentru toate sectoarele vizate de acesta, cât şi Corpul European de Solidaritate, fiind astfel la curent, în permanenţă, cu provocările, soluţiile şi evenimentele care apar în sistemul naţional de educaţie, dar şi cu cele pe care le implică sectorul atât de divers al tineretului şi educaţiei nonformale. Marele avantaj al reuniunii de la Bucureşti a fost că a permis un dialog foarte viu şi deschis, care a atins o arie extrem de largă de subiecte. Cu toate acestea, deşi există perspective naţionale şi instituţionale destul de diferite, ne-am concentrat în special pe ceea ce ne preocupă şi ne aduce împreună. Sperăm, astfel, ca noua generaţie de programe, care va fi lansată în 2021, să fie mai eficientă, mai deschisă şi mai ofertantă pentru toţi cei care ştiu şi înţeleg că doar învăţând vor progresa”, a declarat Monica Calotă, directorul ANPCDEFP România.

Celor 90 de participanţi li s-au alăturat Augustin Mihalache şi Lucian Mircescu, ataşaţi ai Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, care au vorbit despre importanţa educaţiei “care conectează” la nivel european şi internaţional şi despre importanţa triadei incluziune – mobilitate – excelenţă, deviză sub care se desfăşoară programul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul educaţiei, menţionează MEN.

Reprezentanţii Comisiei Europene, Marta Gutierrez-Benet, Robert France şi Jose-Manuel Fernandez-Arroyo, au vorbit despre rolul, importanţa şi priorităţile noului program Erasmus post-2020 şi au răspuns numeroaselor întrebări venite din partea celor interesaţi.

În ultima zi a reuniunii, Audrey Frith, directorul EURODESK, a prezentat modul în care reţeaua sprijină activitatea Comisiei Europene în promovarea şi implementarea programelor sale dedicate în special tineretului.

Loading...
SHARE