CĂUTĂTORUL DE ,,TEZAURE,, POENARU GHEORGHE NE DEZVĂLUI CĂ ÎN ANII 1979-1980 A INTRAT ÎN PEŞTERA LIMANU DIN DOBROGEA.

CĂUTĂTORUL DE ,,TEZAURE,, POENARU GHEORGHE NE DEZVĂLUIE CĂ ÎN ANII 1979-1980 A INTRAT ÎN PEŞTERA LIMANU DIN DOBROGEA.

Interviu realizat de Şuleru Lidia

,,Dobrogea pentru mine este pămăntul dintre ape ce găzduieşte minuni din cele mai diverse domenii spirituale şi ştinţifice, un meleag profund românesc ce m-a cucerit prin minunea naturii, Peştera Limanu, făurită în inima Dobrogei, care ascunde şi azi o istorie cu multe mistere.

Mă bucur să am alături oameni alături de care, împreună să scoatem la lumină adevăratele comori istorice, ce ridică neamul românesc deasupra multor neamuri, informații colosale pentru istoria umanității.,,– Poenaru Gheorghe

Poenaru Gheorghe nu poate trăi fără vise, fără dorul de a descoperi frumuseţile inedite şi pline de surprize a acestui pământ. Îi place nespus să vorbească despre vechile tezaure care au fost ascunse de oameni în pămant, în vremurile cănd veneau turcii, tătarii. Bate drumurile ţării împletindu-şi paşii şi gândurile,  pornind în cercetări şi descoperiri, căutând străvechi aşezări omeneşti peste care s-au aşternut colbul timpului şi uitarea oamenilor.

Căutătorul de ,,tezaure,, a acordat un interviu pentru “Ziarul Opinia Constanţei” și a povestit că este pasionat de arheologie, 50 de ani, la 15 ani era pe insula Ada Kaleh, un colț de Rai aflat de mii de ani în mijlocul Dunării, care a dispărut pentru totdeauna sub ape  dar ne promite ca o să ne dea mai multe detalii în alt material. Este Preşedintele Căutatorilor de Tezaure din Romania, are o Asociaţie condusă de el, asociaţie ce este constituită din specialişti din diverse domenii: istorie, arheologie, geofizică şi îşi propune să scoată la lumină acele valori ale patrimoniului cultural-istorice şi etnofolclorice care încă zac ascunse. Își petrece timpul liber dedicându-se acestei pasiunii arheologice și săpături alături de Profesor de istorie şi arheolog al organizaţiei Niga Ionut Sava, conf.univ.dr. Alexandru Nedelea de la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, Cercetător ştiinţific Nacioiu Nicolae, Geolog Cornel David. Se ocupă de astfel de cercetări de aproape 40 de ani, această asociație a luat ființă după promulgarea unei legi, în 2013 care îi permite să funcționeze ca persoană juridică. În interviu ne declară că îşi mai propune să promoveze în colaborare cu autoritaţile locale, turismul cultural ca un mijloc de dezvoltare durabila a zonelor rurale. Gheorghe Poenaru și grupul său de prieteni cu care se cunoaște de 30-40 de ani s-au zbătut să înființeze această asociație şi au crezut în șansă, dar s-au axat mai ales pe cercetare că spune el, descoperirile ”vin, dar niciodată nu vin din prima„. Toate descoperirile pământului nostru românesc, constituie un important document care reflectă, secol de secol, aspecte ale istoriei noastre naţionale descoperite prin vechimea şi varietatea lor. Continuarea studierii descoperirilor de tot felul va arunca lumini şi mai interesante asupra trecutului şi a oamenilor care au vieţuit în decursul secolelor.

Mi-aţi povestit că labirinturile Peşterii Limau vă invitau parcă să le descoperiţi. Sunţi o enciclopedie istorică şi voia divinităţii v-a purtat pe meleagurile Dobrogei. Împărtăşiţi-ne  despre prima dată cănd aţi intrat în Peşteră.

Peștera Limanu face parte din rețeaua de galerii subterane prin care se drenează apele provenite din plăcile de calcare. Are o morfologie specifică peșterilor dezvoltate în calcare cu stratificație orizontală denumite de geologi structuri tabulare. În urma delegaţiilor care le efectuam în interes de serviciu în Dobrogea am aflat de Peştera Limanu, o minune a naturii făurită în inima Dobrogei, această peşteră, numită și Peștera Caracicola sau Peștera la Icoane, care are un important vestigiu de istorie și știință ce ascunde nenumărate mistere.Nu de puţine ori am fost uimit de ceea ce natura încearca să îmi arate prin frumuseţile ei, create prin peisajul placut, ce mă atrăgea an de an. Eram la început de drum, îmi placeau mult zonele Dobrogei, aveam serviciu la Suceava şi făceam des delegaţii în Mangalia, la şantier pentru diferite materiale pe care intrepriderea nu le avea. O delegaţie dura aproape trei săptămăni, în periada aceea eram cazat la hotel Simens. De căte ori mergeam în şantier cunoşteam oameni iubitori de artă, de istorie. Pe aceea vreme nu aveam acces la date istorice, decăt la magazinul istoric. Fiecare din aceşti oameni îmi povesteau despre Peştera Limanu că este foarte periculoasă şi aşa mi-au trezit curiozitatea de a o cunoaşte, de a pătrunde în ea. Plecam pe şantier cu autobuzul, iar în apropierea peşterii era o patrulă de militari care efectuau controlul buletinului de identitate şi legitimaţia ca punct de siguranţă, pentru că era foarte aproape de graniţa cu Bulgaria. În una din zile am decisă mă deplasat pe jos la şantier, ajungănd la punctul de control m-am legitimat în faţa militarilor si am intrat cu ei în vorbă despre peşteră că este aproape de ei şi că nimeni nu are curajul să intre în ea, că cine intră nu se mai întoarce. Cu accepul militarilor m-am dus păna la gura peşterii, am intrat 10 metri căt era lumină apoi m-am intors pentru că nu mai aveam vizibilitate să înaintez. Intrarea este amplasată la 25 de metri altitudine și are o lățime de 3,4 metri.( La intrare în peştera Limanu s-ar fi putut remarca căteva figuri cioplite pe pereţii peşterii dacă acestea nu ar fi fost distruse de vitregiile timpului.Peştera este relativ orizontală, denivelările oscilează cu maximum 5 metri faţă de intrare. Intrarea actuală în peşteră, cu contururi acum parţial betonate, avea 3,5 metri lăţime şi 1,4 metri înălţime.Legendele spun că Limanu ar fi peștera Keirys, despre care relata consulul roman de origine greacă Dio Cassius în “Istoria Romană”. Planul Peșterii realizat de Institutul de Speologie ”Emil Racoviță” arată că au fost descoperite în subteran calcare sarmatiene cu stratificație orizontală, fragmentate de fracturi verticale.) A doua zi am revenit cu tot echipamentul necesar: frănghii, diferite lămpi pentru lumină, militarii fiind şi ei curioşi m-au susţinut în aventura mea plină de mister. Alături de un prieten căruia îi placea aventura şi necunoscutul am desfăcut rucsacul de unde am scos doua lămpi cu carbit şi un felinar cu gaz în caz că rămăneam fără lumină să ne putem continua drumul. Am făcut mai multe borne să ştim pe unde să ne întoarcem, la vreo 500m  pe o suprafaţă am văzut mai multe labirinturi care plecau în mai multe direcţii. Temperatura în peşteră era de aproximativ 12 grade Celsius, iar umiditatea de 80 — 90%, încurajând dezvoltarea unei faune bogate din care nu lipseau peștii și putea fi întâlniți șerpi, vulpi, dihori sau broaște țestoase, aşa că a doua zi ne-am întors înapoi cu două măşti de gaz, să ne astupăm capurile de coloniile de lilieci, fără mască nu se putea înainta. Am parcurs cu uşurinţă cei 500m, încercam printre labirinturi să făceam un drum, dar apăreau mai multe camere, probabil înainte cu mult timp în perioada războiului au fost spaţii locuite de populaţie, sau în caz de război populaţia era adusă cu tot cu animale, se mai vedeau diferite bucăţi de ceramică, probabil di diferite timpuri. Înaintănd am dat de alte camere mai mari, poate pe timpurile vechii au locuit diferite triburi, haiduci. Alte legende avansează ipoteza potrivit căreia creștinii asupriți de păgâni veneau deseori aici, construindu-și un coridor ce ducea chiar sub biserica satului, dar și mici altare de rugăciune. Astfel s-ar explica și existența celor două camere altar, ale căror tavane erau afumate. Aceste labirinturi se întind pe pe mari suprafeţe, în zona în care  ne aflam se auzea de afară clopotele unei biserici. Mergănd pe linia de marcaj, tot înainte printre labirinturi se auzea diferite voci din depărtare, aerul era de ajuns, nu aveam nevoie să folosim tuburile de oxigen aşa că ne-am continuat curiozitatea aventurii, înaintănd aproape 2m am auzit clopotele bătănd, dintr-o parte venea un aer curat, ne-am luat dupa ,, firul,, de aer şi din depărtare se auzea un zgomot de apă, probabil prin apropiere era vreun pîrîu, ne-am luat după zgomotul de apă şi la 200m am dat de o scorboră de unde venea lumină pe care am mărit-o să ieşim la suprafaţă.Cănd am ieşit am văzut că suntem între două pîraie, într-o zonă de munte. Am făcut o cercetare a zonei, ne-am urcat în vărful dealului, se vedea Vama şi aşa am costatat că suntem pe teritoriul Bulgariei. Ne-am întors înapoi bucuroşi de izbăndă pe unde am venit, ghidaţi de marcajele ce noi le-am lăsat şi am ajuns în Romănia. Din acel moment am prins am prins mai mult curaj de a explora locuri necunscute, de căte ori aveam ocazia intram în peşteră şi alegeam un alt traseu spre altă parte a peşterii spre zona şantierului militar, în traseele mele eram fascinat de multele camere ce le întălneam şi mergeam neobosit printre labirituri căte 4 ore.

Peşterii de la Limanu i se mai spune peştera fară de capăt, sunt de părere cu specialiştii că aceasta are o suprafaţă de 3400 metri, una dintre ieşiri fiind localizată chiar pe teritoriul bulgaresc. Pentru cititorii care nu ştiu, Peştera este situată între staţiunile Mangalia şi Vama Veche de pe litoralul românesc. Primele date concrete despre acest monument al naturii datează din 1916, când a fost studiată pentru prima dată de speologul C. M. Ionescu. Potrivit acestuia și altor speologi care au studiat-o ulterior, Peștera se remarcă prin ramificarea de-a dreptul amețitoare a galeriilor. Coridoarele sunt lungi, întortocheate, cu pereții și tavanele rectangulare ca și cum ar fi fost cioplite de om. Unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni, fiind vizibile urmele de daltă.

Domnule Poenaru de ce aţi înfinţat acestă asociaţie? Care este scopul?

Am înfiinţat această Asociaţie cu scopul de promovare a conştiinţei de identitate şi coeziune a populaţiei din Romania, precum şi cercetării arheologice, culturale între comunităţile tuturor naţionalităţilor din ţară, în păstrarea identităţii ca neam, în sprijinul integrării în marea familie etnoculturală europeană a populaţiei din această ţară. Descoperirea, redescoperirea de noi locuri arheologice, pentru reîmprospătarea memoriei colective cu privire la destinul social, cultural şi istoric al poporului romăn. Pentru dezvoltarea de legături cultral-ştiinţifice, arheologice şi artistice cu românii şi din alte teritorii de dincolo de graniţele României. În demersul nostru ne bazam pe informaţiile istorice şi culturale existente dar şi pe investigaţiile specifice pe care le vom efectua cu mijloace arheologice şi geofizice, avănd în vedere aparatura de ultima oră pe care o deţinem. Am fost printre primii are am încercat să facem o asociație a căutătorilor de tezaure, ținând cont în primul rând că avem o țară bogată în vestigii istorice. Avem tezaure care stau de mii de ani ascunse și pe care încercăm să le descoperim, pentru că în fond sunt ale țării, ale poporului român.

Asociaţia se numeşte Căutători de Tezaure,,, această pasiune implică timp, răbdare şi resurse financiare. Tot ce descoperiţi daţi Muzeului , celor care studiază istoria. Cooperaţi cu autorităţile locale, cu şantierele arheologice în vederea protecţiei eventualelor descoperiri?

 Sigur! Asociaţia ce o conduc are în vedere iniţierea de parteneriate cu organizatii civile, muzee, Academia Romana, centrele de cultura, Ministerele de resort şi cu autorităţile publice, la nivel local, regional, naţional sau internaţinonale. Aşa cum aţi formulat în întrenarea ce mi-aţi adresat-o va spun ca aceasta pasiune  oricine poate să o practice, este o activitate relaxantă, condiționată de anumite restricții. Arheologia şi-a creat şi perfecţionat în ultimele două secole metode şi tehnici specifice de investigaţie, astfel încât epocile cele mai vechi sunt reconstituite exclusiv prin munca şi colaborarea strânsă pe care o am cu specialiştii-istorici ai artei, oameni de ştiinţă. Toate descoperirile sunt un domeniu de cercetare cu un orizont deosebit de larg. Noi căutătorii de tezaure căutăm povestea, legeda care ne duce mai departe în căutari şi descoperiri.Căutăm, indentificăm păstrarea şi conservarea şi dezvoltarea mostenirilor a anumitor obiecte culturale, istorice, şi spiritale cum ar fi: monumente, biserici cimitire, muzee, conacuri domneşti, cetăţi, documente şi alte valori artistice, etnografice şi culturale care să vină în jurul unei povești din zona, comunitate respectivă! Claborăm foarte bine şi cu  Facultatea de Istorie din Suceava, avem un contract de parteneriat, colaborăm cu expertul muzeului care face evaluarea obiectelor, apoi anunţăm televiziunea, sunt foarte multe de relatat pe această temă, este un întreg demers.

V-aţi găndit să colaboraţi sau să implicaţi tineri studeţi voluntari în domeniul acestor cercetări arhiologice?

Implicarea tinerilor prin activităţi de voluntariat în cercetările arheologice nu este una uşoară.Sunt mulţi tineri care au această pasiune, ei trebuie să cunoască legea, să protejăm vestigiile arheologice, siturile arheologice, în primul rând! Peste tot aceste implicări de voluntariat se vor realiza dupa un program bine stabilit de catre asociaţia respectivă. Voluntariatul este activitate non-profit, nu înseamnă numai investiție în tine însuți, înseamnă să te conectezi la colectivitate, să socializezi, să fii activ într-un mod util, înseamnă implicare, înseamnă apartenența la un grup pe care să-l ajuți necondiționat în timpul liber la căutarile arheologice.

Cei pasionați se pot înscrie în asociaţia dumneavoastră pentru a face parte din grupul ce îl aveţi deja format?

Noi ca şi multe asociații care activează în țară, suntem deschiși tinerilor pasionați de istorie, de acest hobby de a răscoli pământul și de a aduce la suprafață adevărul! Această pasiune în timp îi pune în valoare pe ei cât şi patrimoniul județului. Ne bucurăm să avem alături oameni care împreună să scoatem la lumină adevăratele comori istorice, ce ridică neamul românesc deasupra multor neamuri, informații colosale pentru istoria umanității.

Localitatea Liteni, în prezent oraş, are o cronica de mai bine de două veacuri, s-au făcut cercetări arheologice au fost descoperit urme de materiale de convieţuire umană începând din perioada neolitică. Arheologia este ştiinţa care implică multă istorie, ştiu  că există o veche mărturie de pe timpul lui Ştefan cel Mare, că oraşul Liteni poartă numele boierului Liteanu iar obiectivele turistice îmbie la o pioasă recunoaştere a trecutului.

Ştiţi foarte bine! În urma săpăturilor efectuate în anul 1978 de către profesorul Mircea Ignat de la Muzeul Judeţean Suceava cu sprijinul profesorilor de istorie din localitate şi a elevilor şcolii locale, în Liteni au fost găsite unelte de silex – pe malul drept a Pârâului Humărie la Izvoraş, ceramică veche şi alte diverse obiecte pe Humărie. Cu această ocazie s-au descoperit şi obiecte de provenienţă dacică, presupunându-se că în zona orşului Liteni ar fi fost o cetate dacică. Alte dovezi sunt două seceri din epoca fierului descoperite de preotul Mihăilescu Dumitru în grădina casei sale, aflată pe malul drept a pârâului Bucşa, obiecte ce au fost donate Muzeului Judeţean Suceava, unde sunt şi în prezent. Cea mai veche mărturie, prima atestare documentară a localităţii este din 31 iulie, anul 1463, de pe timpul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, într-un act de vânzare în care voievodul întăreşte lui Luca Arbore, portar, satele Vorona şi Ruşi:  „ din hotarul acestor sate să fie pre unde au hotărât dumnealui,  începându-se din hotarul lui Dragomir Liteanu, drept peste valea Voronei şi de la Siretu”, sec.XIV-XV. În 1515, satul Liteni pe Siret, al urmaşilor lui Costea Liteanu, este stăpânit de Iordache Cantacuzino, în 1617, Simion Gligorcea împarte lui Stetco şi Mirela partea lor din satul Liteni rămasă moştenire,în anul 1763, este stăpânit de Toader Vîrnav, medelnicer, stăpânire care va dura până în anul 1905, când Iorgu Vârnav-Liteanu transmite prin testament întreaga moşie strănepotului său de la soră, minorul Alexandru Krupenschi. Conacul a fost locuit. În timpul comunismului, a fost transformat cooperativă agricolă de producție (CAP), imediat după naționaliazare. Mai apoi, a fost casă de copii, până când a revenit în proprietarea moștenitorilor familiei Sturdza.Conacul datează din secolul al XVIII-lea. Iorgu Vârnav Liteanu, a fost un mare proprietar din regiune, a avut un rol important în realizarea Unirii de la 1859. Votul său a avut un rol decisiv pentru victoria partidei unioniste. În semn de omagiu, Liceul din Liteni se numește astăzi Grupul Școlar „Iorgu Vârnav Liteanu”, şcoala a fost reabilitată la 150 de ani de la înfiinţare, a fost prima şcoală primară care a luat fiinţă la Liteni, ca urmare a politicii de înnoire şi de reformare a ţării începută de Alexandru Ioan Cuza, dispunea la aceea vreme de o singură sală de clasă, cu 21 elevi, condusă de inimosul Constantin Andronescu, om harnic şi sever.Ca urmare a creşterii populaţiei, în anul 1938 s-a înfiinţat a doua parohie, această organizare dăinuind până în zilele noastre. În anul 1966, în cele două parohii erau 3981 locuitori, iar în anul 2002 – 4659 locuitori, iar populaţia a crescut cu timpul: în 1774 satul Liteni număra 69 case, 42 scutelnici, 69 locuitori scutiţi, 4 popi, 1 diacon, 8 femei sărmane şi 12 ţigani. În anul 1828, satul Liteni număra 170 de curţi, ca în 1912 numărul locuitorilor să fie de 2443. Din arhiva bisericii, care datează din 1838, scrisă în chirilică până în 1853, s-a aflat că biserica Sfântul Nicolae din Liteni care a fost ctitorită, construită de boierul, Teodor Vârnav-Liteanu şi soţia sa Anastasia, născută Ghica, este o crucea ridicată în amintirea Anastasiei Vârnav Liteanu, mormintele familiei Liteanu aflate lângă absida altarului iar biserica  datează din secolul al XVIII-lea şi a fost sfinţită de către Fericitul întru pomenire Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Gavril Callimachi O altă preocupare de importanţă deosebită a fost redeschiderea bisericii, care, datorită trecerii frontului ruso-german, a suferit distrugeri atât ale clădirii, cât şi ale altor bunuri. Monumentul eroilor din Primul Război Mondial s-a ridicat în anul 1919 şi în anul 1944, în curtea Bisericii, la est de lăcașul de cult, se află un cimitir al ostașilor sovietici căzuți în cel de-al doilea război mondial unde au fost înmormântaţi 50 de ostaşi sovietici, organizându-se un cimitir al eroilor sovietici, în centrul acestui cimitir militar este înălțat un obelisc. Biserica “Sf. Nicolae” din Liteni avănd această istorie nu a fost inclusă nici azi pe lista monumentelor istorice din județul Suceava. La Parohia „Sfântul Neculai” din Liteni, Judeţul Suceava pe 30 mai 1913 într-o duminică, ora 10, Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul, sosind în gara Liteni, a vizitat biserica, apoi, a lua masa la Domnul Krupenschi, unde s-au făcut pregătirile şi primirea cuvenită. În anul 1940 se sfinţeşte noua biserică cu hramul „Trei Ierarhi”. Totodată se formează două parohii, satul fiind împărţit la cele două biserici care dăinuie şi astăzi.Din evenimentele care au fost de-a lungul timpului, cel mai trist a fost în perioada aprilie 1944 – septembrie 1944, când întregul sat a fost evacuat din cauza războiului. În centrul Liteniului este şi azi un monumentului dedicat eroilor căzuţi în  războiele din 1877-78, 1913 şi 1916-1918. La inaugurare, în anul 1922, au participat pe lângă oficialităţile locale şi judeţene şi un numeros public. La sfinţirea monumentului a participat şi Mitropolitul Moldovei şi Sucevei însoţit de un sobor de preoţi. În anul 1950, s-a lucrat în mozaic monumentul şi zidul care împrejmuieşte acest monument.Un moment aparte este căsătoria lui Mihail Sadoveanu cu Maria Bâlu, din Fălticeni, nepoata lui Gheorghe Andruşcă din Liteni. Căsătoria a avut loc la Liteni, în octombrie 1902. Mihail Sadoveanu petrece mai multe vacanţe de vară la Liteni, ocazie de a cunoaşte obiceiurile, tradiţiile şi legendele locale, care s-au oglindit în mai multe opere literare ale marelui scriitor. La Liteni a fost bătălia lui Ştefan Tomşa în Vercicani. Tot în Vercicani este şi azi făntâna lui Ştefan cel Mare, el venea foarte des la amanta lui Tudora, de acolo şi numele satului de atunci, acum comuna Tudora. Gara veche din Liteni a fost construită de austrieci în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Sunteţi născut în frumoasa Bucovină, care este cunoscută pentru mănăstirile construite de foşti domnitori şi boieri moldoveni, precum Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu etc. , cunoaşteţi vreo mănastire cu legendă?

Avem foarte multe mănăstiri frumoase, fiecare cu povestea ei, dar ştiu una dintre cele mai vizitate mănăstiri, care este Mănăstirea Suceviţa şi este situata la 18 km de Rădauţi. Tradiţia aşează pe valea răului Suceviţa, între dealuri, o biserica de lemn şi o schivnicie de pe la începutul secolului al XVI-lea. Legenda spune că, mai tarziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Apoi Mănăstirea Moldoviţa este una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric, care a fost zidită sub domnia lui Alexandru cel Bun,  prima biserică din piatră, atestată documentar între 1402-1410 cu întregul ansamblu de contrucţii, unde Petru Răzeş s-a implicat cu anumite contribuţii.

Cunoaşteţi multă istorie, multe poveşti, relataţi-ne povestea despre Poiana Ursului din oraşul Liteni, care este un loc încântat plin de farmec în care localnicii obişnuiesc să sărbătorească cele mai importante evenimente din viaţa lor.

Astăzi, Poiana Ursului este un important punct turistic pe harta oraşului Liteni. În aceeaşi zi în care se sărbătoreşte Izvorului Tămăduirii este şi hramul oraşului. Bătrânii din sat spun că în anul 1918, un soldat care se întorcea de pe front, orbit din cauza unei explozii, a poposit în Poiana Ursului. Aici a auzit vocile unor străini şi le-a cerut ajutorul pentru a-şi potoli setea. Ei l-au dus la izvorul de pe marginea drumului de unde a băut din apa rece care avea să-i schimbe viaţa. După ce s-a spălat pe faţă, şi-a recăpătat vederea. Vestea minunii s-a răspândit cu repeziciune pe toată Valea Siretului şi locuitorii acestei zone mai păstrează şi astăzi credinţa că apa izvorului este bună de leac.Unde este astăzi izvorul, mai în deal la vreo cateva sute de metrii, există pîrîul care a făcut legătua între regatul României şi Imperiul austro-ungar. Din discuţii cu bătrănii care aveau informaţii de la bunicii lor, se ştia că în Poiana Ursului o parte din oamenii de atunci făceau comerţ cu grănicerii austro-ungarii care treceau pîrîu Poiana Ursului. Acolo în pădure era punctul lor de întălnire şi discutau afaceri despre tranzacţii cu animale, tranzacţii ce erau plătite foarte bine. Linia de frontieră a fost de la pîrîu în deal, aproape de Hreaşca, comuna Pleşeşti unde este Şomuzul mic cu o padure mica unde şi tot acolo românii şi grănicerii austro-ungari faceau tranzacţii, schimburi de tot felul. Oraşul Liteni are o istorie frumoasă despre evenimentele petrecute în trecut de oamenii acelor vremuri.

Lumea vă ştie ca ,,căutător de tezaure,, ce înseamnă arheologia pentru Gheorghe Poenaru?  

Sunt căutător de tezure, sunt omul ce iubesc arheologia cu toate domeniile ei de cercetare, pentru mine sunt ca nişte o poveşti fără sfărşit, mereu înveti, descoperi, aplici tot ce este legat de esenţa arheologiei, de cronologia şi spaţiul la care se raportează cercetarea, este ca un orizont deosebit de larg, care s-a dezvoltat  rapid, hrănindu-se  din  propriile  rezultate.

Romania este cunoscută şi reprezentată cu mult respect în toată lumea de oameni de ştiinţă, inventatori ce au marcat istoria ţării noastre. Avem multe genii, oameni creativi, care ştiu să îşi valorifice lucrările, invenţiile. Intervievănd-ul astăzi pe domnul Gheorghe Poenaru am aflat  că a colaborat cu domnul Constantin Bursuc, regretatul profesor universitar de fizică care a fost brevetat pentru o ciudăţenie tehnică: „Produc energie electrică gratuită prin egectul de piramidă” , am aflat de doua invenţii găndite de el şi întrega echipă cu care lucreaza şi colaborează ani buni. Despre ce invenţii este vorba şi ce ne puteţi spune depre colaborarea cu profesorul Constantin Bursuc?

Sunteţi foarte bine informată şi o să vă spun pe scurt că în anul 1992 am colaborat foarte bine cu domnul Constantin Bursuc, am făcut multe deplasări şi cercetări împreună alături de clarvăzătoarea Baba Vanga alături de care am fost în munţii Bozioru, “Tara Luanei” unde sunt multe legende, despre dispariţii inespicabile, multe mistere, în munţii Şureanu, colaborări ce le voi prezenta cu altă ocazie, într-un alt interviu.

Legat de invenţii este vorba despre un Generator  Electric cu Oxihidrogen, unic în Romănia, invenţie testată, funcţională 100% , garantată prin contract. Dupa punerea în funcţionare generatorul va fi securizat împotriva furtului intelectual cu un mecanism special de monitorizare şi autodistrugere în cazul intervenţiei la modulele speciale.Generatoarele pot fi executate doar la comanda şi pentru alte dimeniuni de putere la cererea clientului.Generatoarele vor putea fi vandute doar prin contract special direct proprietarului pe baza întelegerilor prealabile între parţi şi cu acorduri explicite confidenţiale. Acest generator poate produce pănă la 50 kw  oră la adaugarea mai multor celule se pot produce pănă la 500 kw ora se poate utilize în agricultură, industrie, consum casnic, farmacii,spitale,şcoli şi alte instituţii

A doua invenţie este Motorul cu apă, se vinde în cantităţi > 500 buc prin comandă fermă şi preplată indiferent dacă se vănd prin intermediari. Necesar montare doua module pentru o capacitate mai mare se adaugă un alt numar de module. Acest dispozitiv se poate monta pe orice tractor indiferent de puterea lui dispozitivul este universal.

Vă mulţumim pentru acest interviu, echipa ,,Opinia Constanţei,, vă urează multă sănătate, multe cercetări şi descoperiri arheologice alături de echipa dumeavoastră!

Domnule Poenaru ne-a vorbit despre aventurile pasiunilor dumnelui arheologice, despre istorie şi invenţii. Vreau să aflu de la domnul Niga Ionuţ, de cănd colaboraţi  şi ce vă leagă această prietenie?

Colaborarea noastră este de 7 ani, împreună facem cercetări, eu fiind cercetător ştiinţific, ne leagă legătura frumoasă ce o avem ca echipă. Suntem pasionaţi de istorie şi nu ne mulţumim doar să citim şi să studiem lucrari de specialitate, noi vrem să învăţam unul de la celălalt, de la întreaga echipă despre desfăşurarea şi activităţile de cercetare.

Domnule Profesor Niga Ionuţ Sava sunteţi profesor de istorie, sunteţi foarte bine pregătit în meseria dumneavoastră, spuneţi-mi care sunt cele mai bogate zone de interes arheologic din Europa?

Dacă este să discutăm despre cele mai bogate zone de interes arheologic din Europa nu ne-ar ajunge timpul, dar una din cele mai bogate zone vreau să ştiţi că este alături de Italia, fără îndoială „lumea greacă”. Marea Mediterană şi Marea Neagră ale căror ape udau trei continente, au fost gazde primitoare pentru cei care în antichitate au creat cea mai avansată cultură şi civilizaţie. Grecia continentală propriu-zisă, „Grecia Magna”, numeroasele insule şi insuliţe din ceea ce grecii numeau „Marea noastră”, ţărmurile Asiei Mici se constituie în tot atâtea puncte de interes în cercetarea arheologică. Mitologia greacă este una dintre cele mai uimitoare realizări ale minţii umane.Datorită săpăturilor arheologice din Grecia, se pot cataloga astăzi diferitele zone culturale antice. În nordul Greciei-Tesalia,Macedonia, arheologii disting un tip aparte de cultură materială specifică neoliticului târziu; Grecia centrală şi Peloponesul prezintă caracteristici deosebite. În perioada neoliticului era puternic locuit nordul Greciei propriu-zise, Tesalia, încă din prima jumătate a mileniului al III-lea î.Hr. În aceeaşi epocă toată insula Creta era locuită, iar sub palatul din Cnosos, Sir Arthur Evans descoperea straturi de cultură neolitică. În ultimele două secole, arheologia practicată în Europa, dar şi în alte zone ale lumii: Orientul Apropiat, Asia, Africa, America care a pus la îndemâna istoricilor date dintre cele mai preţioase, urme concrete, directe, provenite din diverse epoci ale trecutului.

Ce ne puteţi spune despre personalitatea marcantă a Arheologiei româneşti, Grigore Tocilescu, despre legătură cu însuşi leagănul istoriei neamului romănesc, despre studiul şi lucrarea sa privitoare la ruinele romane uriaşe din Dobrogea?

Orice cercetător ştiinţific, orice arheolog bine pregatit trebuie să ştie de Grigore Tocilescu, care este unul din fondatorii arheologiei, unul dintre primii istorici care s-a ocupat de studiul civilizaţiilor de pe teritoriul cechii Dacii. A fost preocupat pănă la sfărşitul vieţii de cercetarea şi valorificarea monumentului de la Adamclisi. Monumentul nepieritor ce şi-a ridicat însuşi pentru toate veacurile sunt cum aţi spus şi dumneavoastă, ruinele romane uriaşe cunoscute sub numirea Tropaion de la Admclisi.A fost un deschizător de drumuri în istoria culturii româneşti, puţină lume ştie ca a fost director al Muzeului Naţional de antichităţi, el a declanşat o amplă campanie de identificare şi de strângere de monumente, elemente arhitectonice, epigrafe, monede, acordând o atenţie deosebită Dobrogei. Numai aici identifică 60 de cetăţi greceşti şi romane şi adună peste 600 de inscripţii. Sunt sigur că mai există oameni pasionaţi de istorie, de arheologie, descoperiri şi lumea trebuie sa ştie că de numele lui Tocilescu se leagă şi primele cercetări privind marele complex arheologic de la Adamclisi. Aici, timp de 12 ani, a efectuat săpături de dezvelire a preţiosului monument triumfal, iar mai apoi a extins cercetările şi asupra cetăţii vecine. A efectuat multe călătorii de studii în Bulgaria, Rusia, Franţa, Italia, Anglia, Germania. Au fost prezentate un mare număr de documente referitoare la trecutul ţărilor române, printre acestea şi cronica lui Mihail Moxa şi manuscrisele lui Dimitrie Cantemir. A colaborat cu istorici străini ca Otto Benndorf, Georg Niemann şi a învăţând de la aceştia despre lucrările arhiologice dar le-a şi împărtăşit din experienţele lui.

În ţara noastră sunt apărute  numeroase reviste şi publicaţii arheologice, în care sunt publicate numeroase rapoarte de săpături în forma lor restrânsă sau extinsă, discuţii şi dezbateri pe diferite teme arheologice. Ce ne puteţi spune?

Desigur. Suntem multi arheologi, sunt numeroase rapoarte cu descoperiri de tot felul şi săpături, iar memoriile arheologice sunt publicate la noi în ţară de regulă în revistele institutelor de istorie, de arheologie, muzeelor sau în „cronici” ale cercetărilor care apar cu ocazia sesiunilor naţionale de rapoarte arheologice si in universitatile care au profile de istorie-geografie pt ca ele sunt autorizate.

Aveţi o activitate complexă plină de frumos şi inedit, un drum cu principii. Care este esenţa cercetărilor dumneavoastră arheologice? 

Aşa cum v-am mai spus, cercetător ştiinţific, predau la o şcoală gimnazială istoria, m-am îndrăgostit de această ştiintă încă din primii ani de facultate, mă ocup de cercetări de teren, este un hobby în timpul meu liber.Colaborez cu multe instituţii din ţară, cu universităti de profil istorie-geografie. Din experienţa mea vă spun că cercetarea arheologică are ca principal scopul descoperirilor modului de viaţă pe care l-au avut oamenii din trecut, cercetarea are ca interes şi descoperirile vestigiilor trecutului. Esenţa cercetărilor este cănd pătrund în miezul fierbinte al unui trecut uitat de vremuri şi de oameni.Toate descoperirile pământului nostru românesc, constituie un important document care reflectă, secol de secol, aspecte ale istoriei noastre naţionale descoperite prin vechimea şi varietatea lor. Continuarea studierii descoperirilor de tot felul va arunca lumini şi mai interesante asupra trecutului şi a oamenilor care au vieţuit în decursul secolelor. Fiecare cercetare este specială şi totodată foarte interesantă, în această activitate îţi trebuie foarte multă seriozitate, multă determinare, răbdare, pasiune.

Domnule Niga Ionuţ ca şi iubitor de arheologie aveţi vreun motoo?

Doamna Şuleru, numai o jurnalistă ca dumneavoastră îmi putea adresa această întrebare! Friedrich Duerrenmatt spunea că în arheologie se vede absurdul istoriei. Arheologia reconstruieşte ceea ce a distrus istoria. Am două motoo-uri care reflectă dragostea mea faţă de această veche pasiune, faţă de cercetare, de entuziasmul meu interior.

Moto:„Există momente pasionante în viaţa arheologului.Primul este, pe teren, în emoţia săpăturilor, în mijlocul zgomotelor târnăcoapelor, lopeţilor, vagonetelor, când se anunţă o descoperire. Al doilea, în liniştea lui, când, adunând toate rezultatele obţinute, completându-le eventual cu lucrările altor cercetători, se încearcă reconstituirea a ceea ce a fost, de-a lungul secolelor, viaţa oamenilor ale căror vestigii au fost culese.” (A. Parrot )

Moto: „ Ştiinţele se autodistrug în două feluri, prin extinderea pe care o iau şi prin adâncimeala care se afundă.” ( Goethe )

Acesta este povestea reală a doi oameni ce iubesc istoria culturii romăneşti cu toate valorile ei din toate veacurile, despre cele mai preţioase, urme concrete provenite din diverse epoci ale trecutului. Vom continua cu astfel de articole ca lumea să afle despre căutătorii de tezaure, despre oamenii de ştiinţă pe care ţara noastră îi are.

 

Loading...
SHARE