Producţia industrială ca serie brută a crescut în luna ianuarie a acestui an cu 3%

Producţia industrială ca serie brută a crescut în luna ianuarie a acestui an cu 3% faţă de luna precedentă şi cu 0,7% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

Creşterea producţiei faţă de decembrie 2018 a fost susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+4,8%). Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 5,9%, respectiv cu 2,2%.

Pe de altă parte, comparativ cu ianuarie 2018, avansul producţiei s-a datorat creşterilor înregistrate în toate cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,2%), industria extractivă (+1,2%) şi industria prelucrătoare (+0,1%).Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a scăzut cu 1,6% în ianuarie faţă de decembrie, din cauza declinului producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,4%). Industria extractivă şi industria prelucrătoare au crescut cu 1,7%, respectiv cu 0,9%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a crescut, ca serie ajustată, cu 0,8%, susţinută de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+3,7%), industria extractivă (+1,4%) şi industria prelucrătoare (+0,2%).

Loading...
SHARE