DIPLOME ȘI MEDALII PENTRU MICII FIZICIENI AI CONSTANȚEI

Desfășurat la Voroneț,  în perioada vacanței intersemestriale, Concursul Național de Fizică și Astronomie “Marin Dacian Bica” a fost un prilej pentru elevii constănțeni participanți de a-și etala cunoștințele și de a se evidenția prin premiile obținute. La ediția din acest an au participat peste 450 de elevi din întreaga țară care au concurat la cele două secțiuni ale concursului, “Fizică” și “Astronomie și astrofizică”. Concursul a avut o secțiune în care au fost prezentate referate și o a doua în care au fost susținute testele de specialitate, pentru fiecare disciplină.

Dintre cei 10 echipieri ai lotului de la Constanța, șase au făcut parte din premianții competiției. Este vorba de Antonia Panescu – Liceul Teoretic “Ovidius”, locul 1 la Fizică, dar și în concursul de Astrofizică, Ștefan Solomon – Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, locul 1 la Astro și locul 2 la Fizică, Teodor Oprea – Liceul Teoretic “Ovidius”, locul 1 la Fizică, Mihail Andrei Alexandru – Liceul Teoretic “Ovidius”, locul 1 la Astro, Cosmina Ion – Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, locul 3 la Astro, Rareș Butilcă – Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, mențiune în concursul de fizică.

Important de menționat, dincolo de palmaresul elevilor constănțeni și felicitările care li se cuvin atât lor cât și profesorilor care le-au deschis pasiunea pentru studiu, este și faptul că Astronomia nu se predă “la clasă”, fiind vorba de o materie de studiu care nu face parte din trunchiul comun al disciplinelor din programa de învățământ. Ea se studiază în cadrul cercurilor aplicative și în astrocluburi, ca disciplină opțională. Pasiunea pentru această știință este însă foarte mare și elevii dedicați studiului nu văd un impediment în a se pregăti suplimentar, pentru o materie care, cum spun mulți dintre ei, …”nu se cere” la clasă.

Concursul a fost completat de cursurile de specialitate prezentate de către profesori, și de trei studenți mentori, unul dintre ei fiind constănțeanul George Prodan, care urmează cursurile Facultății de Fizică de la Măgurele.

Următoarea competiție majoră a fizicienilor este Olimpiada Județeană care se va desfășura pe data de 23 februarie, urmată o săptămână mai târziu de cea la Astronomie și Astrofizică.

Loading...
SHARE