VICTOR PONTA: ,,BUGETUL ESTE FAKE”

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, afirmă că bugetul de stat pe 2019 este un “fake”, nu este unul realist şi serios, iar modul în care se încearcă trecerea sa prin Parlament demonstrează că nu se doreşte “o dezbatere şi o analiză reală”.

“Aşa cum a fost prezentat acest buget, zilele trecute, este un fake, nu e un buget realist, serios, iar modul în care se încearcă trecerea sa prin Parlament, în 24 de ore să depunem amendamente, e foarte clar că în Parlament nu se va dori şi nu vom fi lăsaţi să facem o dezbatere şi o analiză reală. Primul apel este (…) către Guvern, de a lua proiectul înapoi şi de a încerca să-l îmbunătăţească pe ici – pe colo, prin părţile esenţiale, în aşa fel încât să fie un buget cât de cât realist. Altfel, rectificările care urmează – nu se poate face rectificare până în luna iulie – vor fi practic bugete total diferite decât ce se adoptă cu forţa şi cu heirup-ul în zilele următoare”, a precizat Ponta, duminică, într-o conferinţă de presă.

SHARE