A MURIT ACADEMICIANUL IULIAN VĂCĂREL

Academicianul Iulian Văcărel a murit la vârsta de 91 de ani, anunţă Academia Română, economistul fiind membru titular al celui mai reputat for intelectual al ţării din 1999, arată un text publicat pe site-ul instituţiei.

“Academia Română îşi exprimă profundul regret la aflarea veştii stingerii din viaţă, miercuri, 9 ianuarie 2019, la vârsta de 91 de ani, a academicianului Iulian Văcărel”, arată mesajul dat publicităţii de reputatul for naţional.

Născut în 1928, la Vălenii de Munte, economistul Iulian Văcărel a devenit doctor în domeniul său cu teza “Finanţarea industriei grele în România”, susţinută în 1954, la Moscova, după două stagii la Institutul economico-financiar din Leningrad şi la Institutul economico-financiar din Rostov pe Don. Între 1978 şi 1986, a fost ambasador al României în Belgia şi Luxembourg, iar, după decembrie 1989, a participat, printre altele, la elaborarea schiţei privind strategia înfăptuirii economiei de piaţă în România (1990), a strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (1995), a strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000).

Loading...
SHARE