“AMFORIȘTII” ANIVERSEAZĂ 35 DE ANI DE ACTIVITATE

Constănțenii iubitori de evenimente culturale sunt așteptați, săptămâna viitoare, la o amplă manifestare denumită sugestiv, “Amfora aniversară”. Evenimentul se va desfășura la Muzeul Național al Marinei Române, pe data de 11 decembrie, de la ora 17.00, fiind organizat de Careul Artelor “Amfora”, care funcționează, în prezent, în cadrul Cercului Militar Constanța.

În cadrul evenimentului care va marca împlinirea a 35 de ani de activitate a “Amforei”, va fi vernisat tradiționalul Salon de Iarnă, sărbătorindu-se, totodată, Centenarul Marii Uniri și Ziua Dobrogei – 140 de ani. De asemenea, va avea loc și o lansare de carte.

Artiștii plastici din cadrul “Amforei” vor prezenta, în cadrul Salonului de Iarnă, frumoase lucrări având ca temă anotimpul rece, peisaje hibernale sau inspirate din tradiția românească a obiceiurilor de iarnă, dar și Centenarul Marii Uniri. Despre expoziția de artă plastică va vorbi cunoscutul grafician Leonte Năstase.

Vor expune artiştii: Gheorghe Caraiman, Cornelia Cărpuş, Leonid Cărpuș, Luminiţa Cârstea, Claudia Chirmiciu, Mihaela Cojocaru, Radu Iulian Dăineanu, Camelia Dediu, Nina Dobre, Magdalena Dogaru, Lucia Enache, Marcela Enache, Aurelia Gavril, Dormidont Grozavu, Cornelia Grozavu, Alice Hârţescu, Radu Horobăţ, Felicia Ion, Chirică Ivanof, Alexandrina Macarov, Cristian Mirică (Ogredof), Tina Milea, Neculai Aurelia, Lavinia Păduraru, Oana Pârvănescu, Vasilica Pop, Valentin Popa, Marinela Puşcaşu, Gabriela Ruş, Maria Russu, Coca Spiridonică, Ioanita Stănescu, Gheorghe Tănase, Valentin Tănăsescu, Gheorghe Toader, Ecaterina Topor, Silvia Vartolomei și Niculina Vizireanu. 

În cadrul aceluiași eveniment, “Amfora aniversară”, va fi lansat albumul de artă  „Amfora 35 ani de periplu artistic”, semnat de Alexandrina Macarov. Invitați să vorbească despre acest album sunt: Costin  Antonescu – membru fondator „AMFORA”, prof. univ. dr. Olga Duțu, estetician filozof al culturii dr. Ibram Nuredin și șeful Cercului Militar Constanţa, drd. Liviu Tănase. 

Coordonatorul evenimentului este președintele Careului Artelor “Amfora”, Niculina (Nynna) Vizireanu

Printre partenerii media ai evenimentului se numără și Opinia Online.

 

SHARE