SINGURA UNIVERSITATE DIN ROMÂNIA INCLUSĂ ÎN CLASAMENTUL TIMES HIGHER EDUCATION

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) este singura universitate românească inclusă în secţiunea Inginerie & Tehnologie a clasamentului Times Higher Education pentru anul 2019, a informat, printr-un comunicat de presă, Departamentul de Comunicare al instituţiei de învăţământ superior. Clasamentul dat recent publicităţii cuprinde 903 universităţi, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca situându-se în intervalul 301-400.

Prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai responsabil de cercetare, competitivitate-excelenţă şi publicaţii ştiinţifice, a anunțat că unul dintre primii paşi pe care UBB îi va face în viitorul apropiat în această direcţie vizează lansarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare în Ştiinţe Naturale Aplicate.

“Modelul la care mă raportez în mod concret este cel utilizat de Oxford University care, păstrându-şi profilul tradiţional şi puternic de art&humanities&social, a reuşit să integreze foarte inteligent strategia STEM (Science/Technology/Engineering/ Mathematics), astfel încât a depăşit în acest an, în domeniul inginerie&tehnologie, universităţi de profil”, a mai spus Daniel David.

Clasamentul britanic THE este unul dintre cele mai comprehensive şi  prestigioase clasamente internaţionale de clasificare a universităţilor, luând în analiză criterii complexe legate de predare, cercetare, relaţia cu mediul socio-economic şi internaţionalizare.

SHARE