UNDE A SĂRBĂTORIT LIVIU DRAGNEA TREI ANI LA VÂRFUL PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a petrecut, joi, „aniversarea” a trei ani de la scrutinul prin care a fost ales în fruntea partidului, prin întâlniri politice la biroul său din Camera Deputaţilor, cea mai mare parte a zilei fiind în compania vicepremierului Paul Stănescu.

Liviu Dragnea şi-a început ziua de joi la Camera Deputaţilor, printr-o discuţie cu o delegaţie parlamentară sud-coreeană, anunță Mediafax. Liderul PSD le-a oferit oficialilor străini un tur prin biroul său, urmat de o vizită în plenul Camerei Deputaţilor.

Dragnea s-a întâlnit apoi în biroul său cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi cu vicepremierul Paul Stănescu, printre temele discutate de cei trei fiind Codul Finanţelor Publice Locale. Stănescu şi Dragnea au rămas la discuţii în Parlament până în jurul orei 19.30 şi cei doi au plecat împreună, acompaniaţi de fostul ministru Sevil Shhaideh.

SHARE