SFÂNTA PARASCHEVA: ÎNGRIJIRI MEDICALE PENTRU ZECI DE PELERINI CARE AȘTEPTAU LA RACLĂ

Zeci de pelerini care au aşteptat să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au avut nevoie de îngrijiri medicale în ultimele 24 de ore, după ce li s-a făcut rău sau au fost implicaţi în accidente.

Peste 30 de pelerini veniţi la Iaşi pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au primit îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău sau au fost implicaţi în accidente, anunță Mediafax.

Conform reprezentanţilor UPU – SMURD Iaşi, 24 de persoane au solicitat ajutorul medicilor SMURD în punctul de prima ajutor amenajat în zona Catedralei Mitropolitane şi alte 10 au ajuns direct la spital după ce au fost implicate în accidente sau li s-a făcut rău pe drum.

De asemenea, o altă femeie a primit îngrijiri medicale de la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Iaşi.

Conform estimărilor organizatorilor, joi, în prima zi de pelerinaj pentru celebrarea Hramului Sfintei Parascheva se închinaseră la racla cu moaştele Sfintei aproximativ 20.000 de persoane.

Vineri seara, de la 19.00 va avea loc Pelerinajul „Calea Sfinţilor”, o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina pe străzile din Iaşi.

În total, peste un milion de credincioşi din ţară şi din alte colţuri ale lumii vin anual pentru a se ruga şi a atinge moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind convinşi că Sfânta îi ajută pe credincioşi.

Anul acesta, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva sunt aşteptaţi la Iaşi peste 200.000 de pelerini.

SHARE