EXCLUSIV: GIANNIS PLOUTARHOS, CONCERT LIVE DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR, ÎN ROMÂNIA!

Surpriză de proporții pentru iubitorii muzicii grecești din România: Giannis Ploutarhos, cel mai iubit artist din Grecia, va susține un concert live de amploare, la București. Evenimentul va fi un cadou oferit românilor de Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 2019 și a fost anunțat ieri, în premieră, pe pagina de Facebook, de către un alt artist îndrăgit la noi, provenind din ținuturile elene, Nikolaos Papadopoulos. Cântăreț “adoptat”, în ultimii ani, de Constanța și constănțeni, pe care i-a cucerit cu show-urile sale de muzică grecească autentică, Nikolaos Papadopoulos a postat și o fotografie în care apare alături de Giannis Ploutarhos. 

Papadopoulos a confirmat, exclusiv pentru Opinia Online, concertul în România al faimosului cântăreț grec Giannis Ploutarhos, menționând că va reveni, în perioada următoare, cu noi detalii privind locația și prețul biletelor. De asemenea,  Nikolaos Papadopoulos nu a dezvăluit, deocamdată, dacă va concerta și el, în luna februarie, pe aceeași scenă cu compatriotul său. 

Giannis Ploutarhos, născut pe 18 decembrie 1970, este un cântăreț și compozitor grec popular. El este considerat în Grecia, și nu numai, unul dintre cei mai mari artiști ai timpului său. Până în prezent, acesta a lansat 14 albume de studio, împreună cu un material discografic pe care se regăsesc hiturile sale. Artistul în vârstă de 47 de ani este căsătorit de 23 de ani și are cinci copii.

SHARE