PREGĂTIRI PENTRU BIENALA INTERNAȚIONALĂ DE ARTĂ “ION ANDREESCU”

Peste 400 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, realizate de artişti din zece ţări, au fost acceptate la cea de-a XI-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă “Ion Andreescu”, potrivit reprezentanților Filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici.

“În competiţia de anul acesta au fost acceptate peste 400 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă, realizate de artişti din zece ţări. La ediţia din acest an, când se împlinesc 50 de ani de existenţă a Filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au fost invitate personalităţi remarcabile din domeniul artelor vizuale din ţara noastră şi din ţări de pe trei continente”, a declarat pentru Agerpres preşedintele UAP Buzău, pictorul Valeriu Şuşnea.

Astfel, maeştrilor români – precum Cela Neamţu, Viorel Mărginean, Ion Anghel, Vasile Celmare, Sorin Ilfoveanu, Ştefan Pelmuş, Vasile Pop-Negreşteanu, Aurel Vlad, Lucian Butucariu, Ion Tiţoiu, Corneliu Vasilescu se adaugă o seamă de artişti de notorietate din Franţa, Italia, Spania, Germania, Suedia, Republica Moldova, Ucraina, Siria, Canada, SUA, ş.a, juriul notificând circa 300 lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, din cele 400 primite.

Rezultatele competiţiei vor fi comunicate vineri, de la ora 14.00, la Galeriile de Artă din Buzău, expoziţia urmând să fie deschisă în perioada octombrie-noiembrie 2018.

SHARE