JUVENTUS ȘI AC MILAN ÎL VOR PE SANDRO TONALI

Juventus şi AC Milan se duelează şi pe alte planuri în afara întrecerilor sportive. Potrivit presei din Italia, cele două puteri îl au în vizor pe Sandro Tonali (18 ani), mijlocaşul Bresciei. De serviciile sale este interesată şi Chelsea, transmite Mediafax.

Tonali este noul produs al fotbalului italian, iar jocurile bune de la Brescia l-au adus în atenţia cluburilor mari ale Europei. Monitorizat în mai multe rânduri, ”noul Pirlo”, aşa cum este cunoscut în presa din Italia, poate prinde un transfer de răsunet în vara următoare. Potrivit Clciomercato.com, Tonali se află în atenţia a patru cluburi din Italia, Juventus, Milan, Inter şi Roma. Din alte campionate, cele mai importante nume sunt Atletico Madrid şi Chelsea. Aceeaşi sursă precizează că Brescia este dispusă să-l cedeze pentru 15 milioane de euro.

SHARE