BOXERUL VIOREL SIMION SE BATE DUMINICĂ ÎN SUA

Boxerul român Viorel Simion (36 de ani) se bate la finele acestei săptămâni la Omaha, Nebraska (SUA) cu americanul Shakur Stevenson (21 de ani), într-un meci programat pe distanţa a 10 reprize, informează Mediafax. Partida e programată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Aflat în pregătire pentru un meci programat la finele acestei luni, Viorel Simion a primit o ofertă de nerefuzat din partea companiei Top Rank, una dintre cele mai influente în boxul profesionist mondial. ”I s-a pus pe masă o ofertă de ultimă oră. Shakur Stevenson urma să se bată cu Duarn Vue în gala de la Omaha, însă acesta din urmă a suferit o desprindere de retină şi a fost nevoit să se retragă din meci. Am primit oferta şi după ce am discutat cu Viorel am acceptat să mergem peste Ocean. Este o bună oportunitate”, spune Sorin Florea, managerul de la King Promotion, compania care îl reprezintă pe Viorel Simion în boxul profesionist.

SHARE