BORCEA ȘI PELINEL, SEMNE DE RĂU AUGUR ÎNAINTE DE NUNTĂ

Cristi Borcea și aleasa inimii sale, Valentina (ex-Pelinel) sunt, din acest weekend, soț și soție și în fața lui Dumnezeu. Cei doi amorezi s-au cununat religios la Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, iar naşi au fost Marius şi Ioana Vizer, cei ce au asigurat toată nunta din capitala Ungariei, inclusiv o echipă întreagă de bodyguarzi feroce.

Gurile rele și… sceptice pun la îndoială, însă, reușita acestui mariaj, mai ales că oscilațiile sentimentale ale lui Borcea, aflat deja la cea de-a treia căsătorie, sunt binecunoscute. De rău augur pare a fi, spun cârcotașii, și incidentul petrecut la aeroportul Henri Coandă, chiar în ziua plecării spre Budapesta, când Valentina a avut o zi extrem de agitată, cu multă alergătură și era cât pe ce să rateze propria nuntă.

Încadrată de două bone, cu o tonă de bagaje și un alai de cunoscuți după ea, blonda a făcut o criză de nervi pe aeroport când și-a dat seama că îi lipsea împuternicirea notarială pentru Milan, băiețelul în vârstă de 2 ani și 3 luni, pe care îl are cu Cristi Borcea. Documentul i-a fost adus, până la urmă, în mare grabă de către șofer, Valentina și alaiul ei reușind să se îmbarce spre Budapesta, în grabă și cu nervii întinși la maxim.

Loading...
SHARE