CE SPUNE IONEL DĂNCIULESCU DESPRE NOILE TRANSFERURI DE LA DINAMO

Directorul general al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Ionel Dănciulescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este convins de faptul că atacantul elveţian Danijel Subotic şi fundaşul central francez Teddy Mezague, transferaţi în această săptămână, vor ajuta echipa să îşi îndeplinească obiectivele.

“Subotic şi Mezague sunt doi jucători veniţi pe două posturi pe care Florin (antrenorul Florin Bratu, n. red.) le-a solicitat. Sunt convins că Subotic şi Mezague ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele şi sper să aibă un sezon foarte bun. Cred că sunt ultimele transferuri, nu ştiu dacă se mai poate întâmpla ceva în perioada imediat următoare”, a declarat Ionel Dănciulescu, citat de site-ul oficial al clubului.

Subotic, care a mai jucat la FC Universitatea Craiova şi ASA Târgu Mureş, a declarat la prezentarea sa oficială, citat de Agerpres: “Am ales să vin la Dinamo pentru că este unul din cluburile cele mai mari din România. Pe lângă Steaua, Dinamo e cel mai mare club din România. Când am auzit că cei de la Dinamo sunt interesaţi de mine am spus imediat să-mi trimită biletul, că sunt pregătit şi vreau să vin aici, să joc şi să arăt ce pot. Ultimul an a fost foarte greu pentru mine şi îi mulţumesc clubului Dinamo că are încredere în mine şi mi-a oferit posibilitatea să arăt ce pot şi ce fel de jucător sunt de fapt”.

Fundaşul francez Teddy Mezague, care l-a avut pe Mircea Rednic antrenor la Mouscron şi pe foştii dinamovişti Dorin Rotariu şi Antun Palic coechipieri la echipa belgiană, a comentat: “Am discutat cu Rotariu şi cu Palic, ambii mi-au spus multe lucruri bune despre club, astfel că prima mea impresie este bună. Dinamo este un club foarte mare din România, sunt încântat că sunt aici. Mă simt bine aici. Nu cred că sunt pregătit să joc acum, voi face tot ce pot ca să fiu apt cât mai curând. Am vorbit şi cu Mircea Rednic despre ţară şi despre stilul de fotbal din România, mi-a spus că este diferit de fotbalul din Belgia. Acum va trebui să-mi adaptez jocul la fotbalul românesc”.

SHARE