RUȘINICĂ, DOMNULE SENATOR!

Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, stă bine la capitolul imaginație. Atunci când n-ai nimic concret de spus, jignești, că doar trăim într-o țară democrată! Suntem liberi să spunem ce vrem, chiar dacă ceea ce scoatem pe gură nu poate fi dovedit.

Pop s-a prezentat joi, 13 septembrie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), unde a fost audiat după ce a declarat că Forumul Germanilor este continuatorul unei organizaţii naziste. Senatorul PSD susţine  în continuare că nu a jignit pe nimeni.

La sfârșiitul lunii august, Liviu Pop a declaratcă preşedintele României, Klaus Iohannis, a condus o organizaţie, care este un continuator al unui forum german nazist.

„Cred că măcar atâta gram de conştiinţă naţională are domnul preşedinte Iohannis. Pentru că, în fapt, amânarea rectificării bugetare înseamnă necheltuirea unor bani de către anumite instituţii publice şi nesuplimentarea fondurilor pentru alte instituţii public, care are ca singur efect deficitul bugetar.Trebuie să spun că dânsul (Klaus Iohannis-n.r) face o acuzaţie ipocrită din perspectiva zilei de 23 august şi în perspectiva fostei demnităţi a domniei sale, aceea de preşedinte al unui continuator al unui Forum…grupului…organizaţia aia nazistă. A condus forumul german (Iohannis-n.r), care a fost continuatorul acelui grup care ştim clar că a fost condamnat public”, a afirmat Liviu Pop.

SHARE