CÂND AU FOST CONCEPUŢI GEMENII LUI CRISTI BORCEA?

Cristi Borcea şi Valentina Pelinel au surprins pe toată lumea atât cu cununia civilă, cât şi cu anunţul că blonda este însărcinată cu gemeni. Cristi Borcea a fost până de curând în penitenciar, astfel că toată lumea se întreabă când au fost concepuți copiii.

“Gemenii au fost concepuți în vacanță din Turcia! Am primit vestea cu mare bucurie, dar mă așteptam”, a mărturisit Cristi Borcea, ieri, la ieșirea din Primăria Voluntari, după oficierea cununiei civile. Acesta a mai spus că i-ar plăcea să aibă două fetițe: “Eu aş vrea fetiţe, să vedem”.

Gura Târgului spune însă… altceva, şi anume că gemenii au fost concepuţi încă din timpul vizitelor lui Pelinel la închisoare.

Cei doi îndrăgostiţi au plecat deja în luna de miere, relaxându-se în boema staţiune Bodrum, situată pe riviera turcească de la Marea Egee.

SHARE