DR. MARIAN FÂŞIE, UN MEDIC PEDIATRU DE NOTA 10

Sănătatea copiilor este principala grijă a părinţilor, iar alegerea medicului pediatru potrivit este o decizie mereu dificilă pentru părinţi, care urmăresc să găsească un adevărat profesionist, un bun diagnostician, disponibil ori de câte ori au nevoie şi mai ales, să rezoneze cu ei şi prichindeii lor. Iată că la Constanţa, în topul medicilor pediatri de renume şi care îndeplineşte, fără îndoială, exigenţele celor mai pretenţioşi părinţi îl putem numi pe dr. Marian Fâşie, în prezent medic primar Pediatrie la “Regina Maria” – Policlinica pentru Copii Delfinariu.

Pregătirea profesională de excepție, experiența, răbdarea, empatia și tactul sunt motivele pentru care mulţi dintre părinţii constănţeni şi copiii lor îi trec pragul cunoscutului medic Marian Fâşie. Dealtfel, eminentul medic pediatru a fost nominalizat şi la Gala ”Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, în urmă cu patru ani. Sfaturile sale privind sănătatea copilului, devotamentul pentru actul medical calitativ, disponibilitatea sa de a fi găsit chiar şi în concediu, în caz de urgenţe, precum şi atitudinea binevoitoare cu care îi întâmpină pe cei mici, calmându-le rapid emoţiile la întâlnirea cu “nenea doctorul”, se reflectă în zecile de recenzii pozitive primite din partea constănţenilor şi care ne-au determinat să îl includem pe dr. Marian Fâşie la rubrica “Personalitatea zilei”.

 

SHARE