MARIUS ENESCU, CEL MAI CĂUTAT ORTOPED DIN CONSTANȚA

Când vine vorba de probleme ortopedice, constănțenii apelează de fiecare dată la cel mai bun medic din Constanța, Marius Enescu. Medicul Marius Enescu este extrem de atașat de pacienții săi. Acesta poate fi caracterizat cu ușurință prin două cuvinte: profesionalist și altruist.

Toți cei care i-au trecut pragul cabinetului au la adresa acestuia numai cuvinte de laudă, pe care le puteți citi și dumneavoastră după o simplă căutare a numelui acestuia pe Google.

Marius Enescu are la activ mii de operații.  În perioada 1986-1989 a fost medic stagiar la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, apoi a activat ca medic de medicină generală la punctul sanitar Coslugea din comuna Lipniţa, dar şi ca medic secundar Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar Bucureşti. Totodată, în  aprilie – iulie 1994, a participat la un schimb de experienţă în cadrul Clinicii de Ortopedie Puerto-Real din Spania, iar în 2001 la un schimb de experienţă în Germania. În 2007, a urmat un curs de administraţie europeană în domeniul sanitar, la Londra. Marius Enescu a efectuat peste 4.000 de intervenţii chirurgicale, din care în peste 1.000 ca prim-operator. În perioada august 2005 – februarie 2009 a ocupat funcţia de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, iar în 1993 s-a titularizat prin concurs ca asistent universitar la Clinica de Ortopedie-Traumatologie a Facultăţii de Medicină Generală de la Universitatea Ovidius.

SHARE