OPERELE LUI VAN GOGH AJUNG PE STRADĂ

Noua colaborare dintre Muzeul Van Gogh din Amsterdam şi Vans va permite călătorilor să poarte o mică bucată de artă din galeria muzeului pe străzi, informează agenția de presă Mediafax.

Muzeul şi compania de haine au colaborat pentru o nouă colecţie inspirată din faimoasele lucrări ale lui Van Gogh, cum ar fi pictura sa cu floarea soarelui.
Potrivit sursei citate, fanii pot cumpăra cinci articole de încălţăminte diferite, inspirate de diverse picturi şi una dintre scrisorile lui Van Gogh către fratele său, Theo, care l-a ajutat financiar şi emoţional în timpul vieţii.
Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Van Gogh, cum ar fi seria de picturi cu floarea soarelui, scoate în evidenţă tehnica sa de pictură, în diferite nuanţe de culori şi texturi. Una dintre picturi este disponibilă acum pe încălţăminte, tricouri şi hanorace.
De asemenea, există articole – bluze, hanorace, încălţăminte – care înfăţişează una din picturile lui Van Gogh cu un craniu. Dacă doriţi ceva mai puţin macabru, există, de asemenea, articole din satin cu picturile cu flori de măr, ce simbolizează „o viaţă nouă şi Van Gogh căutând seninătatea”.
Confrom site-ului Muzeului Van Gogh, articolele au fost atât de populare încât stocul s-a epuizat. Oricum, va apărea un nou stoc în curând.
SHARE