UNDE POT FI GĂSITE SITUAŢIILE FINANCIARE ALE FIRMELOR PRIVATE ŞI ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE

Situaţiile financiare ale operatorilor economici şi ale entităţilor publice, extrase din documentele depuse de aceştia, au fost încărcate pe portalul data.gov.ro, anunţă Ministerul Finanţelor Publice.

Conform Mediafax, datele deschise sunt date primare, structurate, procesabile în mod automat şi pot fi utilizate în mod liber, reutilizate şi redistribuite de către oricine în orice scop, inclusiv comercial.

Aceste seturi de date în format deschis vor fi actualizate de două ori pe an, la fiecare şase luni. Iar datele vor putea fi descărcate sau vizualizate o perioadă de 10 ani de la actualizare.

Datele în format deschis pot fi utile pentru cercetarea în domeniul economic, cum ar fi evaluarea impactului politicilor economice.

SHARE