FILM DE OSCAR ȘI DEMONSTRAȚIE DE CIRC, PE FALEZA CAZINO

Proiectul Filme în aer liber, ce se desfășoară între 26 iulie – 19 august pe Faleza Cazino și în Piața Ovidiu din Constanța, vă așteaptă sâmbătă, 11 august, de la ora 21.00, la un alt film de Oscar, ”Eternal Sunshine of the Spotless Mind”.

 

Eternal Sushine of the Spotless Mind (r. Michel Gondry, un premiu şi o nominalizare la Oscar, 4 nominalizări la Globurile de Aur, o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film).
Joel (Jim Carrey) este șocat de faptul că prietena sa Clementine (Kate Winslet) și-a șters din minte, la propriu, toate amintirile tumultoasei lor relații. În disperare de cauză, Joel apelează la inventatorul ciudatei proceduri de “spălare” a creierului, Dr. Mierzwiak (Tom Wilkinson) și îi cere acestuia să îi șteargă și lui din memorie toate amintirile despre Clementine. Însă, pe măsură ce amintirile sale dispar treptat, Joel începe să-și redescopere dragostea pentru Clementine și organizează o “evadare” din procedura pe care Mierzwiak și asistenții săi (Mark Ruffalo, Elijah Wood, Kirsten Dunst) se chinuie din răsputeri să o ducă la bun sfârșit.

Înainte de proiecție, între 20:00 – 20:30, spectatorii pot urmări o demonstrație de circ și acrobație alături de Fundația Parada, ce se ocupă de ajutorarea copiilor și tinerilor străzii din București. Parada utilizează arta circului social în procesul resocializării copiilor care au trecut prin traumele abandonului, ale violenței instituționale sau ale vieții de stradă. Trupele de circ social au implicat peste 500 de copii în toți acești ani și evoluează cu regularitate pe scene din Italia sau Franța, participând la festivaluri internaționale de artă stradală și de artele scenei.

SHARE