BRITISH MUSEUM RESTITUIE IRAKULUI MAI MULTE ARTEFACTE FURATE

Mai multe artefacte, unele dintre acestea cu o vechime de 5.000 de ani, furate din Irak în 2003, după căderea regimului lui Saddam Hussein, se vor reîntoarce în ţara lor după ce au fost identificate de experţi de la British Museum, a anunţat joi instituţia, potrivit stiripesurse.ro, scrie Agerpres.

Poliţia londoneză a confiscat, în mai 2003, opt artefacte de mici dimensiuni de la un comerciant care nu avea informaţii despre provenienţa acestora. Piesele au fost încredinţate apoi experţilor de la British Museum.

O coincidenţă incredibilă a făcut ca o echipă a muzeului să lucreze chiar pe situl de unde fuseseră furate obiectele, la Tello (străvechiul oraş sumerian Girsu), în sudul Irakului.

Printre obiectele recuperate, se află şi trei conuri din argilă cu inscripţii cuneiforme indicând numele regelui care le-a comandat şi zeul căruia îi erau dedicate, în acest caz regele Gudea şi divinitatea Ningirsu.

”Lucrul extraordinar este că atunci când poliţia a trimis aceste obiecte la British Museum pentru identificare, eram pe cale să explorăm templul de unde fuseseră scoase”, a povestit pentru AFP Sébastien Rey, directorul sitului din Tello şi conservator.

SHARE