VICEPRIMARUL CAPITALEI VORBEȘTE DESPRE MITIGUL DE PE 10 AUGUST

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, miercuri, că preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni „a dus în derizoriu autorităţile” după ce a declarat că nu-şi mai asumă manifestarea din data de 10 august, relatează Mediafax.

„O atitudine neserioasă ca şi prima solicitare pe care acest domn, care are domiciliul în Anglia, a făcut-o. S-a jucat cu o chestiune de o asemenea importanţă, şi-a dorit escaladarea în spaţiul public a unei astfel de situaţii, lucru care a dus în acest moment la nimic altceva decât să realizeze că acest gen de discurs nu este unul matur, şi pentru o societate în care valorile fundamentale, siguranţa organizării şi a faptului că toţi trebuie, pe de-o parte ca participanţi, dar şi ca locuitori ai Municipiului Bucureşti trebuie să le avem drept garanţie (…) Nu şi-a dorit decât să ducă în derizoriu autorităţile române, care au tratat cu atenţie solicitarea dumnealui, motiv pentru care aţi putut vedea, public, care este poziţia dumnealui la acest moment”, a declarat, miercuri, Aurelian Bădulescu, viceprimarul Capitalei.

SHARE