ROBERT GLINŢĂ, LOCUL 4 LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE NATAŢIE

Robert Glinţă (21 de ani) s-a clasat, luni seara, pe locul 4 al finalei probei de 100 m spate a Campionatului European de nataţie de la Glasgow (Scoţia).

Piteşteanul a încheiat ultimul act cu timpul de 53,81, fiind devansat de rusul Kliment Kolesnikov (52,53 – nou record mondial de juniori), un alt sportiv rus, Evgheny Rylov (52,74) şi de grecul Apostolos Christou (53,72).

Cu un start perfect, elevul lui Silviu Anastase a înotat prima jumătate de bazin cap la cap cu Kolesnikov, dar a întors al doilea, cu şanse mari la podium, informează Mediafax. Pe ultimii 50 de metri, Robert a scăzut ritmul şi a fost devansat, cu 25 m înainte de final, de Rylov. N-a mai ţinut tempoul ridicat, grecul Christou s-a apropiat succesiv şi i-a suflat bronzul spatistului tricolor.

Duminică, Glinţă a cucerit medalia de argint în proba de 50 m spate, probă neolimpică.

SHARE