PROGRAMUL COMPLET AL MANIFESTĂRILOR DEDICATE ZILEI MARINEI ROMÂNE

Cele mai aşteptate manifestări estivale sunt, cu siguranţă, cele dedicate Zilei Marinei Române. Anul acesta, Ziua Marinei Române este marcată, în premieră, atât la Constanța, cât și la Galaţi, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, după cum a anunţat, zilele acestea, Statul Major al Fortelor Navale Române (SMFN).

La evenimente vor participa mii de marinari militari, zeci de nave şi numeroase aparate militare de zbor.

Manifestările dedicate Zilei Marinei au început duminică, 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, iar luni, 6 august, pe faleza din Constanța, a fost marcată Ziua Învățământului de Marină, pe muzica marinarilor militari.

Astăzi, 7 august, de Ziua Resurselor Mării, între orele 10.00 – 18.00, scafandrii militari vor fi prezenți în Portul Tomis, unde vor organiza un atelier de scufundări, pentru 60 de participanți, selectați în urma concursului organizat, în perioada 3 – 5 august, pe pagina oficială de Facebook a Forțelor Navale Române. Seara, în intervalul orar 18.00-20.00, reprezentanții Direcției Hidrografice Maritime și cei ai Centrului de Scafandri vor prezenta publicului de pe faleza din Constanța tehnică, armament și echipamente din dotare.

Iată care este programul completat al manifestărilor dedicate Zilei Marinei Române, anunţat de SMFN:

Miercuri, 8 august – Navele Flotilei Fluviale vor fi acostate miercuri, 8 august, între orele 16.00 – 19.00, în portul din Cernavodă, unde vor putea fi vizitate de către populația civilă, cu prilejul Zilei Porților Deschise. Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert în Piața Centrală a orașului, în intervalul orar 17.00-19.00.

Joi, 9 august – Turneul formației muzicale a Forțelor Navale va continua joi, 9 august, orele 17.00-19.00, la Tulcea, în Piața Mircea cel Bătrân (Piața Tricolorului).

Vineri, 10 august – Turneul formației muzicale a Forțelor Navale va continua vineri, 10 august, orele 18.00-20.00, în stațiunea Mamaia, pe itinerariul Piațeta Perla – Club Melody.

Sâmbătă, 11 august – Cu prilejul Zilei Porților Deschise în porturile militare, zeci de nave și de ambarcațiuni, armamente și echipamente militare își vor aștepta vizitatorii la Constanța (orele 09.00-18.00). La Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, intrarea va fi liberă între orele 09.00-17.00, sâmbătă, 11 august, și miercuri, 15 august.

De asemenea, zeci de nave și de ambarcațiuni, armamente și echipamente militare își vor aștepta vizitatorii la Mangalia (orele 10.00-13.00), dar şi la Brăila, în zona falezei Dunării (Moara Violattos), între orele 10.00-13.00.

Cercul Militar Mangalia va fi sâmbătă, 11 august, ora 19.00, gazda unui eveniment inedit, intitulat „140 de ani – Omagiu de neuitare”. Reprezentanții Asociației Ofițerilor și Sergenților din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanților Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița și Pordim, unde s-au jertfit mii de români și bulgari în războiul din perioada 1877-1878, fiind aduse în atenția publicului aspectele importante ale Războiului de Independență.

Duminică, 12 august – La Galați, navele militare fluviale vor participa duminică, 12 august, în intervalul orar 09.00-13.00, la Ziua Porților Deschise, organizată pe faleza municipiului. Pe de altă parte, la București, în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău), între orele 15.00-18.00, va avea loc un concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale.

Luni, 13 august – Luni, 13 august, de la ora 08.00, va fi organizată pe faleza din Constanța o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, după care vor fi acordate, din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale, distincții și medalii militare.

Repetițiile generale pentru cel mai mare spectacol naval din România vor avea loc, concomitent, luni, 13 august, orele 10.00-12.30, în orașele Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea. Mii de marinari, zeci de nave și de aeronave militare își vor sincroniza acțiunile, pentru a prezenta, în mod impecabil, publicului larg spectacolul naval din data de 15 august.
Marţi, 14 august – La fel ca în fiecare an, de Ziua Recunoștinței, marinarii militari vor participa marți, 14 august, începând cu ora 08.30, la ceremonia militară și religioasă, organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanța.
Miercuri, 15 august – Exercițiul Naval Forțele Navale Române 18, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 10.00-12.30, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea. Activitățile specifice vor continua, între orele 13.00-15.00, în Portul Tomis din Constanța, unde marinarii militari vor organiza jocuri și concursuri tradiționale marinărești. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forțelor Navale, susținut pe faleza din Constanța, începând cu ora 20.00, iar marinarii militari se vor retrage cu torțe, în intervalul orar 21.00-23.00, în orașele Constanța și Mangalia.

 

Loading...
SHARE