LILIANA CORNILĂ, O ARTISTĂ DESĂVÂRŞITĂ

Una dintre prezenţele feminine remarcabile din peisajul cultural-artistic de la malul mării este, fără îndoială, interpreta şi designerul vestimentar Liliana Cornilă. Distinsă, talentată şi impunându-se prin stilul său creativ inconfundabil, Liliana Cornilă face cinste Constanţei prin implicarea sa activă în numeroasele evenimente care se desfăşoară pe litoral – şi nu numai. 

Artista, care este şi lector universitar în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii ”Ovidius”, a fost nominalizată în repetate rânduri la gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa” şi chiar a câştigat trofeul pentru contribuția remarcabilă în domeniul Lumea afacerilor. Sub fragilitatea aparentă se ascunde un om de o mare tărie de caracter, o personalitate energică, pozitivă, o soţie şi o mamă de nota 10, care a ştiut să înfrunte cu graţie, demnitate şi zâmbetul pe buze orice încercare a vieţii.

SHARE