MESSI ŞI RONALDO, PROBLEME MARI CU FISCUL SPANIOL

Cei mai buni fotbalişti din lume, monştri sacrii ai sportului rege, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, sunt încântători pe teren, însă în afara sa, aceştia au reale probleme cu fiscul spaniol. Să începem cu starul celor de la FC Barcelona.

Autorităţile fiscale din Spania investighează dacă sumele virate de Barcelona către fundaţia lui Lionel Messi, în valoare de peste 12 milioane de euro, ar fi putut fi de fapt plăţi ascunse către starul argentinian, potrivit El Mundo Deportivo. Ziarul, care a avut acces la documentele Football Leaks, a menţionat că Barca a plătit în jur de 12,7 milioane de euro Fundaţiei Messi între 2010 şi 2016. Într-o primă perioadă, din 2010 până în 2013, înainte de crearea oficială a Fundaţiei, clubul catalan ar fi făcut donaţii prin aplicarea unei deduceri fiscale de 35%. Fiscul vrea să afle dacă plăţile nu au fost cumva ”remunerative”, în intenţia de a evita impozitele, făcute de fapt jucătorului prin intermediul unor societăţi care aparţineau clubului. Din 2016, din momentul în care jucătorul a făcut obiectul unei anchete fiscale, natura plăţilor ar fi fost schimbată, fiind vorba despre o scutire a impozitului pe venit. În vara anului trecut, procuratura spaniolă a acceptat înlocuirea cu o amendă de 255.000 de euro a condamnării la 21 de luni de închisoare, dictată împotriva starului argentinian, pentru o fraudă fiscală de 4,1 milioane de euro. Lionel şi tatăl său, Jose Messi, au fost acuzaţi că au ascuns de fiscul spaniol suma de 4,1 milioane de euro, provenind din drepturile de imagine ale jucătorului, din anii 2007, 2008 şi 2009, prin intermediul unor societăţi interpuse. Pe lângă condamnările la închisoare, Curtea Supremă i-a obligat pe Messi la plata unei amenzi de două milioane de euro, în timp ce tatăl argentinianului a achitat la rândul său o amendă de 1.395.000 de euro.

Trecem acum la Cristiano Ronaldo, fotbalist proaspăt transferat de la Real Madrid la Juventus Torino. Cristiano Ronaldo ar fi ajuns la o înţelegere în procesul care i-a fost intentat de Fiscul spaniol. ”El Mundo” menţionează faptul că reprezentanţii portughezului au recunoscut vinovoţia în patru capete de acuzare, lucru care ar însemna o condamnare la închisoare de 2 ani cu suspendare, dar şi o amendă de 18,8 milioane de euro. Totuşi, cazul este departe de a fi rezolvat. Sursa citată menţionează faptul că Ronaldo vrea ca şi cei doi ani de închisoare cu suspendare să fie înlocuiţi cu o amendă. Asta pentru că, la o altă abatere viitoare de natură penală, fotbalistul portughez ar fi condamnat direct la închisoare cu executare.

SHARE