TRUMP ÎȘI MENȚINE ÎNCREDEREA ÎN KIM JONG-UN

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că are încredere că liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, va respecta angajamentul denuclearizării, deşi regimul de la Phenian a denunţat “stilul de gangster” al Washingtonului, relatează Mediafax.

“Am încredere că liderul nord-coreean Kim Jong-Un va onora angajamentele pe care le-am semnat şi, mai important, strângerea noastră de mâini. Am convenit asupra denuclearizării Coreei de Nord. China, pe de altă parte, ar putea exercita presiuni negative asupra unui acord, din cauza atitudinii noastre faţă de practicile comerciale chineze. Sper că nu!”, a transmis Donald Trump luni prin Twitter.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, Coreea de Nord a acuzat Administraţia de la Washington că insistă “unilateral şi într-un stil de gangster cu denuclearizarea”, catalogând drept “regretabilă” această atitudine. Totuşi, Ministerul de Externe de la Phenian a subliniat că liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, vrea în continuare “relaţii de prietenie şi încredere” cu preşedintele Donald Trump.

SHARE