BRACONIERI DE COARNE DE RINOCER, DEVORAȚI DE LEI

Cel puţin doi presupuşi braconieri de coarne de rinocer au murit fiind devoraţi de lei în rezervaţia Sibuya, din sud-estul Africii de Sud, potrivit proprietarului acestui parc natural, Nick Fox.

Paznicii rezervaţiei au descoperit săptămâna aceasta rămăşiţele a două persoane într-o zonă populată cu lei, deşi ar putea fi vorba de trei victime, relatează EFE.

“Judecând după încălţăminte şi obiectele găsite în zonă, bănuiesc că două sau chiar trei persoane (braconieri) au murit. Rămăşiţele erau împrăştiate într-o zonă foarte întinsă, ceea ce îngreunează strângerea tuturor datelor”, a declarat joi Fox ziarului local ”Sowetan”.

Proprietarul rezervaţiei din apropierea oraşului Kenton-on-Sea crede că grupul de intruşi a pătruns în Sibuya în noaptea de duminică spre luni, săptămâna aceasta.

SHARE