PERFORMANȚĂ INCREDIBILĂ! RUSIA ÎNVINGE SPANIA ȘI ÎI TRIMITE ACASĂ PE IBERICI

Duminică am avut parte de o zi nebună la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia. În primul meci al zilei s-au întâlnit în faza optimilor de finală, țara gazdă, Rusia și Spania. Ibericii porneau clar ca favoriți, însă rușii, ajutați de un stadion arhi-plin, și-au făcut datoria cu vârf și îndesat. Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, după un autogol al lui Ignashevich. Cu patru minute înainte de pauză, Rusia a egalat după ce Dzyuba a transformat impecabil o lovitură de la unsprezece metri. Până la final nu s-a mai înscris, astfel că s-a intrat în prelungiri. Cum nici în cele două reprize suplimentare, porțile nu au putut fi penetrate, s-a ajuns la executarea loviturilor de departajare. Rușii au fost mai lucizi și au transformat toate cele patru lovituri, în timp ce pentru spanioli au ratat Koke și Aspas. Rusia merge în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, acolo unde va juca împotriva Croației. Reprezentativa în tricoul căreia joacă Mandzukic, Modric și alți jucători cunoscuți, s-a calificat în această fază după ce a eliminat Danemarca, tot la loviturile de departajare.

SHARE