MESSI, DEZAMĂGIT DE PRESTAȚIA ECHIPEI SALE

Finalul meciului dintre Franța și Argentina, scor 4-3, primul din “optimile” Campionatului Mondial, l-a găsit pe Leo Messi neputincios, cu capul în pământ, dezamăgit de prestația echipei sale,scrie gsp.ro.

Sfertul de finală Uruguay – Franța se va juca vineri, 6 iulie, ora 17:00

Potrivit sursei citate, primul care s-a dus să-l consoleze pe superstarul Barcelonei a fost chiar un adversar. Este vorba despre Paul Pogba, care l-a îmbrățișat pe Messi, acesta fiind surprins de gestul francezului de la Manchester United.

“Când jucăm contra celui mai bun jucător din lume în ultimii 10 ani… Îl privesc, îl admir, învăț de la el… Messi mă face să iubesc fotbalul. Am jucat contra celor mai tari și am câștigat, așa că noi suntem cei mai tari acum”, spus Paul Pogba.

 

 

 

sursăfoto:gsp.ro

SHARE