MARIUS LĂCĂTUȘ, NUMIT ANTRENOR LA CSA STEAUA

Fostul mare internaţional Marius Lăcătuş a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Lăcătuş va colabora cu Ştefan Iovan şi Gheorghe Niţu.

Lăcătuş, care era directorul tehnic al echipei până acum, îl înlocuieşte pe Ion Ion, demis în urma analizei activităţii sportive a secţiei de fotbal a CSA Steaua.

Obiectivul primei echipe a clubului este promovarea în Liga a III-a.

Totodată, Vasile Aelenei a fost retrogradat la o grupă de juniori din cadrul Centrului de copii şi juniori, unde a fost numit în funcţia de şef Adrian Bumbescu, obiectivul său fiind restructurarea activităţii centrului şi implementarea liniei metodice de pregătire a echipei de seniori la grupele 2000-2003.

SHARE