GUVERNUL A APROBAT DOUĂ PROGRAME PENTRU VÂRSTNICI

Guvernul a aprobat miercuri două programe de interes naţional destinate persoanelor vârstnice, suma alocată pentru implementarea lor în perioada 2018 – 2020 fiind de 115 milioane de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

“A fost aprobat un proiect de hotărâre care prevede finanţarea a două programe de interes naţional destinate persoanelor vârstnice. Cele două programe de interes naţional privind servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente, respectiv sprijin pentru autorităţile administraţiei publice locale din anumite unităţi administrativ-teritoriale în care nu s-au înfiinţat sau nu au fost acreditate serviciile publice de asistenţă socială vor fi implementate în perioada 2018 – 2020, iar valoarea totală a bugetului este de 115 milioane de lei”, a precizat Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Purtătorul de cuvânt al Executivului s-a referit şi la conţinutul celor două programe.

SHARE