FLORIN IORDACHE: ”PREȘEDINTELE A ÎNCĂLCAT CONSTITUȚIA”

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, consideră că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat Constituţia după publicarea în Monitorul Oficial a motivării CCR referitoare la revocarea procurorului-şef al DNA.

El a vorbit despre “sancţiuni” preliminarii suspendării, care sunt cuprinse în Constituţie.

“Ne uităm în Constituţie şi găsim acolo”, a spus Iordache, întrebat cum comentează faptul că, în condiţiile în care deciziile CCR sunt obligatorii, înseamnă că şi sancţionarea nerespectării lor este la fel de obligatorie.

Referindu-se la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis conform căreia nu există motivele unei suspendări, Iordache a spus: “Dacă citim în Constituţie, acolo spune foarte clar ce trebuie să facă fiecare autoritate a statului. Vom face o dezbatere, o să discut cu colegii mei şi avem soluţii şi pentru aceasta”.

El a adăugat că nu există un termen pe care PSD îl acordă preşedintelui în privinţa anunţului referitor la decizia CCR, ci doar “un termen rezonabil”.

SHARE