DIN DRAGOSTE PENTRU FOTBAL. UN EGIPTEAN A PLECAT LA MONDIAL CU BICICLETA

Dragostea pentru fotbal învinge orice teamă. Asta ne-a demonstrat tuturor un fan al echipei naționale a Egiptului. În vârstă de 24 de ani, Mohamed ‘Ibn Nufal’ Nufal a plecat acum aproximativ două luni din țara sa natală, Egipt, pentru a ajunge în Rusia, să vadă reprezentativa țării sale la primul Campionat Mondial la care s-a calificat, din 1990 și până în prezent. Ceea ce este senzațional, este faptul că bărbatul a plecat cu bicicleta și a parcurs 5000 de kilometri. Nu a efectuat toată distanța pe două roți, el traversând cu avionul Siria și Irak, zone de conflict de război. Egipteanul a trecut și prin țara noastră în drumul lui spre Kremlin.

E vorba mai mult despre drum, despre aventură decât despre locul de destinaţie. Dacă mergeam doar pentru Mondial, aş fi luat un avion. E însă o şansă mare de a vedea lucruri noi“, a povestit aventurierul.

 

SHARE