ACADEMIA RAPID SE VA NUMI FC RAPID

Gruparea de fotbal Academia Rapid, care urmează să dispute barajul de promovare în Liga a III-a, se va numi din noul sezon “FC Rapid” după ce, luni, a cumpărat la licitaţie cu 406.800 de euro plus TVA mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment, a declarat, pentru AGERPRES, lichidatorul judiciar al SC FC Rapid SA, Mihai Florea.

Academia Rapid a achiziţionat mărcile prin FC R Bucureşti SA, societate care administrează echipa la care evoluează Daniel Niculae, Daniel Pancu şi Vasile Maftei.

“FC R Bucureşti SA a fost singurul participant la licitaţia de azi, administratorul Adrian Olariu a fost prezent. Şi a cumpărat cu 406.800 de euro plus TVA toate mărcile şi trofeele pe care le deţinea FC Rapid SA. Câştigătorul licitaţiei a achitat deja 10% din sumă, restul de bani urmând să fie viraţi ulterior. Eu am spus de la început că 400.000 de euro e preţul corect pentru că ăsta fusese stabilit de evaluator. Până la urmă haina de pe tine nu e cât crezi tu că face, ci cât iei pe ea. Iar faptul că am avut un singur ofertant la licitaţie arată că ăsta este interesul pentru fotbalul românesc în momentul de faţă. Probabil dacă licitaţia era acum 10-15 ani, brandul şi trofeele se vindeau cu peste 5 milioane de euro, dar acum ăsta e preţul”, a explicat Florea.

SHARE