APARE APLICAȚIA CARE TE VA AJUTA SĂ DORMI CA UN PRUNC

Tot mai mulți români se trezesc dimineața obosiți, mai exact 4 din 5 dintre aceștia.  Trei studenți mediciniști din Cluj au dezvoltat o aplicație care garantează că ne va schimba viața total. Este vorba de  Zaki Milhem, Peter Mazalik, Iulia Mihele, Darius Misca şi Andrei Spunei ,studenți în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. Studenţii lucrează în parteneriat cu UMF Cluj.

Conform acestora, aplicația și dispozitivul ”wareable” ne va îmbunătăți calitatea somnului. Astfel, cu ajutorul telefonului mobil și al unui ceas inteligent, trezirea de dimineața nu va mai fi un chin.

APLICAȚIA ESTE ÎN TESTE În momentul de fața, aplicația studenților este încă în teste și poate doar să monitorizeze pulsul. Aplicația se adresează oamenilor activi, de orice vârstă. Scopul acestei aplicații este de a ne ajuta să ne odihnim mai bine.

OFERĂ INFORMAȚII DESPRE CALITATEA SOMNULUI ȘI TE AJUTĂ SĂ TE TREZEȘTI MAI UȘOR Prețul aplicației va fi între 2 și 5 euro pe lună. Aceasta va fi compatibilă cu orice dispozitiv de tip IOS sau Android.

CUM FUNCȚIONEZĂ APLICAȚIA? 

Utilizatorul va defini în aplicaţie un interval temporal în care doreşte să se trezească, de aproximativ 30 de minute (ex: între 6:30 şi 7). Ulterior, îşi va aplica, oriunde pe piele, plasturele WakeZ. Acesta măsoară pulsul şi îl trimite la telefon prin Bluetooth. Prin intermediul descoperirilor noastre de până acum şi al algoritmului la care lucrăm, aplicaţia va putea cartografia fazele somnului bazat pe variaţia pulsului.

Noi căutăm cu precădere activarea unei reţele neuronale denumite SRAA, ce funcţionează ca o interfaţă între stările de somn şi veghe şi se întâmplă anterior şi consecutiv viselor şi care are un puls corespunzător. Găsind un astfel de pattern de puls în intevalul dat, aplicaţia declanşează alarma telefonului şi ne oferă şansa să ne trezim energici, productivi şi cu poftă de viaţă, aproape indiferent de durata somnului.

În momentul de faţă, peste 90% din wearables sunt sub formă de brăţări şi ne-am dat seama că somnul cu ceva legat la încheietura eate un disconfort. Noi, spre exemplu, nu putem dormi cu ceas la mână şi sperăm că nu suntem singurii. Plasturele pe care îl dezvoltăm va avea la bază un biomaterial pe care îl vom patenta, care permite lipirea şi dezlipirea de pe piele fără a trebui schimbate consumabile. Acest aspect deschide calea pentru noi inovaţii, respectiv proiecte viitoare – gândiţi-vă la monitorizare EKG continuă, gândiţi-vă la kinetoterapie, etc.” a declarat Zaki pentru cluju.ro.

 

APLICAȚIA STUDENȚILOR A FOST DESEMNATĂ CEL MAI BUN PRODUS ÎN CADRUL COMPETIȚIEI INNOVATION LABS DIN CAPITALĂ

Aplicația studenților a fost desemnată în luna mai „cel mai bun produs” în cadrul finalei din Capitală a unei competiții naţionale.

 

 

 

SHARE