ZIUA CONSTANȚEI, CELEBRATĂ LA MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ CONSTANȚA

În cadrul manifestărilor culturale prilejuite de Ziua Constanței, Muzeul de Artă Populară organizează, timp de trei zile, în perioada 19-21 mai, Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea, prima manifestare de acest gen aparținând etniilor din această zonă etnografică.

La târgul deschis pe platoul din fața instituției de cultură vor participa meșteri români, ruși lipoveni, bulgari, greci, turci, tătari și armeni.

Bulgarii vor fi reprezentați de Paraschiva Constantin din satul Vișina (jud. Tulcea), care va expune țesături, iar grecii, de către Sinica Ciobanu din Izvoarele (jud. Tulcea), care vine la târg cu împletituri.

Din comuna tulceană Luncavița și-au anunțat prezența, cu meșteșuguri specifice românilor, Gabriela Ioniță (împletituri din papură), Nela Călinescu (ceramică), Florica Arion (broderie manuală), Nicolae Onceanu (rogojini). De asemenea, Gheorghe Toader va prezenta obiecte din lemn.

Rușii lipoveni din satul tulcean Jurilovca sunt reprezentați de Koker Valentina (piese de costum), iar meșteșugurile tătărești vor avea ca ambasadori pe tulcenii Reian Adilsah din Tulcea (broderii) și Geambai Nedin (tărtăcuțe pictate), iar cele turcești, de Epsen Memet din Constanța (broderii și podoabe din mărgele). Tocmai de la Bacău, Vasile Agop va veni la Constanța cu costume armenești.

Constănțenii care vin la târg pot admira și costume populare originale, specifice românilor și etniilor conlocuitoare dintre Dunăre și Mare, prezentate în expoziția cu caracter temporar „Multiculturaliate dobrogeană”, dedicată tot Zilei Constanței și care se va deschide pe 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor.

SHARE