DEPUTATUL DOBRE- ÎNCREZĂTOR ÎN RELANSAREA TURISMULUI

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr 15/2017 pentru organizarea și desfășurarea activității de turism în România a primit raportul final în Comisia pentru Industrii și Servicii urmând ca săptămâna viitoare să primească votul final în Camera Deputaților.

Deputatul PSD Constanța Mircea-Titus Dobre consideră că sectorul turistic din România a înregistrat o creștere apreciabilă și s-a transformat într-un sector economic strategic cu o mare capacitate de a crește locurile de muncă și a veniturilor și care contribuie la îmbunătățirea imaginii țării noastre pe plan internațional.

„În prezent, situația turismului în România s-a schimbat considerabil prin politicile de dezvoltare elaborate la nivel local și regional și implicit apare necesitatea introducerii conceptului de destinație turistică și a implementării Organizației de Management al Destinației și a Centrului de Informare și Promovare Turistică, entități care au ca scop creșterea calității turismului în țara noastră.

Printre principalele atribuții ale unei organizații de management al destinației se includ promovarea conservării și îmbunătățirii atracțiilor turistice, a serviciilor și infrastructurii precum și impulsionarea pentru dezvoltarea produselor și a unei imagini la nivelul destinației.

„Întrucât turismul este un sector legat de multe alte domenii:educație, mediu, cultură este necesară realizarea unei colaborări eficiente între aceste structuri implicate.Organizațiile de Management al Destinației reprezintă o soluție viabilă în acest sens.Stabilirea unui sistem de management integrat al destinației care va asigura durabilitatea și viziunea de dezvoltare a regiunii sau a țării ca destinație reprezintă un nou început pentru turismul din România” a mai spus deputatul Dobre.

După ce va primi votul final în Camera Deputaților, proiectul de lege va fi trimis președintelui României pentru promulgare.

SHARE